La licitație s-a prezentat un singur ofertant. ISU a achiziționat același model de ambulanță cu doar 90.000 de euro.
În luna august a anului trecut, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) “Dr. Carol Davila”, din București, a achiziționat trei ambulanțe noi pentru a deservi unitatea, dar și Guvernul României și Administrația Prezidențială.
Din nefericire însă, noile autospeciale au pus spitalul într-o situație penibilă. Ambulanțele sunt prea înalte pentru a încăpea în pasajul care duce la camera de gardă, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Militar Central, angajații unității fiind nevoiți să preia pacienții din curte, cu targa, în orice condiții meteorologice sau indiferent de cât de gravă este starea bolnavului. Brancardierii sunt nevoiți să se lupte cu pacienții pe targă, pe o -pantă de aproximativ 45 de grade și pe o distanță de zeci de metri.
Modelul de ambulanță cu această înălțime (tip C, marca Mercedes-Benz) a fost introdus chiar în caietul de sarcini pentru licitația organizată de Spitalul Militar.
O ambulanță de acest tip are înălțimea de 3 metri, fără antenă și girofar, iar înălțimea pasajului prin care ar trebui să treacă autospeciala este de 2,95 metri.
Se pare însă că pentru managerul spitalului, Florentina Ioniță Radu, înălțimea ambulanțelor nu este o problemă. “Dacă nu încap în tunel, desumflați-le roțile!”, i-ar fi răspuns arogant managerul unui șofer nemulțumit de pe ambulanță.
Preț umflat cu peste 25%
O ambulanță a costat 684.012 lei (circa 127.457 euro). Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) a achiziționat același model de ambulanță – tip C, Mercedes-Benz – cu aceleași dotări și aceeași motorizare ca Spitalul Militar Central pentru doar circa 90.800 euro bucata.
Există ambulanțe care ar fi încăput fără probleme în pasajul de la camera de gardă a Spitalului Militar Central, dar conducerea unității a optat pentru acest model, prea înalt. Probabil chiar această alegere și termenul de livrare și punere în funcțiune, destul de scurt, au determinat depunerea ofertei la licitație de către o singură firmă, ROMGER GENERAL TRADE & CONSULTING SRL.
Prin hotărârile Consiliu-lui Suprem de Apărare a Țării (CSAT), una sau, după caz, două dintre aceste ambulanțe noi ale Spitalului Militar Central vor face parte din coloana oficială ce-i transportă pe președintele României, premier sau pe ministrul Apărării.
“Vorbiți la secretariat!”
Contactat telefonic, managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ioniță Radu, nu a dorit să ne dea detalii despre acest subiect, spunându-ne să ne adresăm secretariatului unității sanitare. “Dacă aveți o astfel de solicitare, adresați-vă secretariatului spitalului. Adresa de e-mail este pe site. Să vă răspundă cineva de acolo sau purtătorul de cuvânt al spitalului”, ne-a spus managerul SUUMC. Se pare însă că purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar nu era la serviciu.
Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, nu a putut fi contactat pentru a comenta acest subiect.
Nu este primul scandal în care Florentina Ioniță Radu este implicată la Spitalul Militar Central. După cum a arătat “România liberă”, conducerea Universității de Medicină și Farmacie (UMF) “Carol Davila” București l-a avertizat pe ministrul Mihai Fifor că își va retrage profesorii și studenții din Spitalul Militar Central, din cauza ilegalităților managerului unității sanitare. Mai exact, Florentina Ioniță Radu a introdus o universitate particulară în spital, oferindu-i săli de practică, pentru a deveni conferențiar și a deține funcția de general. Studenții -universității de stat nu mai au loc de cei de la privat, cu toate că UMF avea, de mulți ani, un contract cu Spitalul -Militar.