11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăŞomajul, indicatorul căderii economice a Galațiului

Şomajul, indicatorul căderii economice a Galațiului

Numărul redus al ofertei locurilor de muncă în industrie și faptul că de câțiva ani rata șomajului s-a fixat la un nivel ridicat demonstrează că orașul a pierdut până și șansele relansării activităților în producția industrială, după ce prin privatizări clientelare au fost distruse mari societăți industriale care asigurau Galațiului locurile 4-5 în ierarhia contributorilor la PIB.

Potrivit statisticilor oficiale, din 1990 până în 2013 au fost desfiinţate 125.600 locuri de muncă. Potrivit calculelor Patronatului IMM-urilor (PIMM), numărul locurilor de muncă desființate în această perioadă este de 139.000. Din cele 234.000 locuri de muncă existente în 1990, o sută de mii au fost desființate până în anul 2000, când mai aveau o slujbă numai 137.000 de gălățeni. Dintre aceștia, cei mai mulţi, adică 55.455, lucrau în industrie. Potrivit cifrelor PIMM, din anul 2000 până în prezent au mai fost desființate peste 39.000 locuri de muncă, cea mai severă reducere fiind în industrie, unde mai lucrează 29.000 de gălăţeni.

Pe măsură ce au dispărut locurile de muncă din producția industrială, a crescut numărul celor din administrație. Dacă în 2000 lucrau în administraţie numai 3.170 de gălăţeni, numărul lor s-a triplat, ajungând în 2014 la 9.067 de salariaţi. La acest moment, oferta AJOFM Galați este de numai 85 locuri de muncă, dintre care aproape zece în industrie: este nevoie de un frezor, 3 lăcătuși, un mecanic pentru utilaje și 3 necalificați pentru confecții metalice. În rest se caută muncitori în domeniul confecțiilor textile, patiseri, barmani, agenți de pază etc.

Rata șomajului a revenit la nivelul din 2009-2010

În august, la Galați era înregistrat cel mai ridicat nivel al ratei șomajului din ultimii ani, de 9,44%, cu un procent mai mare decât în luna iunie. Dacă în 2007 rata șomajului era la Galați de 5,7%, iar în 2008 era de 6,6%, anii de criză au dus rata la 10,1% în 2009 și 9,2% în 2010. După o ușoară scădere la 7,1% în 2012 și 7,6% în 2023, rata șomajului a urcat la Galați la 8-9%. În 2014, spre deosebire de alți ani, în care activitățile sezoniere și cele din construcții determinau o scădere a ratei șomajului în perioada martie-octombrie, în ultimele șase luni rata șomajului a înregistrat o creștere. În martie, rata șomajului era la Galați de 9,05%; a urmat, ce-i drept, o scădere de jumătate de procent, la 8,44% la începutul lunii iunie, dar în perioada verii a urmat creșterea cu un procent. Se păstrează raportul dintre rata șomajului la nivel național și aceea din județul nostru, la Galați rata șomajului fiind aproape dublă față de media națională, care la sfârșitul lunii septembrie era de 5,12%.

În septembrie, o ușoară scădere

În septembrie a urmat o ușoară scădere, rata şomajului fiind de 8,73%. Dar asta nu schimbă mai deloc situația. Potrivit AJOFM Galaţi, la finele lunii septembrie numărul total al şomerilor gălăţeni înregistraţi în evidenţele AJOFM era de 17.900 de persoane, cu 1.354 mai puţine decât în luna anterioară. Din totalul acestora, 3.771 au fost şomeri indemnizaţi, ceilalţi 14.129 fiind şomeri neindemnizaţi, mai puţini cu 1.361 comparativ cu august. Din totalul de 14.129 de şomeri neindemnizaţi, 102 persoane sunt şomeri nou-intraţi în evidenţă, beneficiari de venit minim garantat. Din mediul rural provin 13.621 de șomeri, în timp ce din mediul urban provin 4.279 de persoane fără un loc de muncă. Cei mai mulţi dintre şomerii Galaţiului au studii gimnaziale sau deloc (77,18% din total), cei cu studii liceale sau postliceale sunt în proporție de 18,94%, în timp ce 3,88% (adică 695 de persoane) sunt şomeri cu studii superioare. 

Gălățenii își găsesc din ce în ce mai greu un loc de muncă

Cele mai citite

Ziua Internațională a bărbaților se sărbătorește pe 19 noiembrie

Ziua Internațională a bărbaților, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților și băieților în societate. Ziua Internațională a bărbaților...

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...

Cine este „Nepotul lui Ciucă‟, personajul dubios care face jumătate de miliard de euro din contracte cu statul 

Cătălin Podaru este un om de afaceri de succes din România după ce în ultimul deceniu a fost conectat constant la contracte cu statul, mai ales...
Ultima oră
Pe aceeași temă