1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăȘoferii acuză plata cu întârziere a daunelor din accidente

Șoferii acuză plata cu întârziere a daunelor din accidente

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a primit, anul trecut, aproape 9.400 de plângeri de la clienți nemulțumiți de firmele de asigurare, de administratorii de pensii sau de brokerii bursieri, au arătat oficialii ASF pentru „România liberă“. Numărul este în scădere față de 2016, dar petițiile care vizează probleme cu plata daunelor din RCA domină în continuare clasamentul.

Polița RCA, cea mai cunoscută și utilizată formă de asigurare din România, a continuat să creeze probleme șoferilor și în 2017, arată datele ASF. În total, 9.383 de români s-au plâns de calitatea serviciilor oferite de firmele de asigurare, de administratorii de pensii private și de brokerii bursieri, cea mai mare parte dintre ei invocând probleme cu plata daunelor suferite în urma unor accidente rutiere.

“Din totalul de 9.383 petiții, 85,75% din acestea reprezintă petiții aferente pieței asigurărilor-reasigurărilor, 11,48% sunt petiții aferente pieței pensiilor private, iar 2,77% sunt petiții aferente pieței instrumentelor și investițiilor financiare. Situația numărului total de petiții înregistrate în anul 2017, comparativ cu anul 2016. În anul 2017, cea mai mare pondere o dețin petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor generale, cu un număr de 6.063, reprezentând 96,81% din total. În cadrul categoriei asigurărilor generale, ponderea importantă o dețin petițiile înregistrate pe clasa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto RCA și Carte verde, cu un număr de 4.958 petiții (79,16%, în scădere cu 31,41% față de înregistrările din anul 2016”, spun reprezentanții Direcției Relații cu Publicul, Petiții și Educație Financiară din cadrul ASF.

Autoritatea nu a făcut deocamdată publice datele privind repartiția pe companii a reclamațiilor, însă, potrivit informațiilor publicate pe portalurile firmelor de asigurare, topul a fost dominat, ca și în 2016, de cei trei asigurători foarte activi pe piața RCA, adică City Insurance, Euroins și Asirom.

Ce reclamă românii

Numărul petițiilor este în scădere cu aproape 45% față de anul 2016, însă această evoluție este mai degrabă contextuală și nu relevă neapărat creșterea gradului de satisfacție al clienților ori păgubiților.

Concret, oficialii ASF spun că principalele motive pentru care numărul petițiilor a scăzut datorită delistării unui număr mare de companii de la BVB și de falimentarea companiilor Astra, Carpatica Asig, LIG și Forte. Un efect asupra numărului de reclamații l-au avut, spun cei de la ASF, și discuțiile pe care Direcția Petiții le-a purtat cu asigurătorii pentru îmbunătățirea proceselor de plată a daunelor. “Mi-aș fi dorit să pot declara faptul că nivelul de satisfacție al consumatorului de asigurări este unul ridicat în România. Datele pentru anul 2017 ne arată o anumită îmbunătățire a situației petițiilor comparativ cu anul 2016, dar încă suntem departe de ceea ce așteaptă consumatorul de la această piață. Această statistică explică fidel cauzele pentru care piața de asigurări din România este dominată de asigurările obligatorii și de ce consumatorii de asigurări români nu se înghesuie să cumpere și alte produse de asigurări. Dacă dorim ca această piață să evolueze, trebuie făcute niște schimbări fundamentale, pe alocuri dureroase pe termen scurt, dar care, în timp, să genereze ceea ce lipsește acum acestei piețe: credibilitate”, comentează Ovidiu Wlassopol, prim-vicepreședintele ASF.

Principalele motive pentru care oamenii au trimis petiții la ASF au fost întârzierea la plata daunelor din asigurări auto și probleme cu constatarea daunelor.

Mașini cu daună totală, vândute ca noi

Vânzătorii pot păcăli cumpărătorii de maşini second-hand nu doar prin manipularea kilometrajului, ci şi prin readucerea pe stradă a unor autoturisme cu daune majore, unele declarate daună totală, arată un studiu publicat de platforma Inspectorauto.ro. Din statisticile InspectorAuto.ro, reiese că 67% din maşinile pentru care s-a verificat istoricul de daune anul acesta au avut cel puţin un incident. „Dintre maşinile cu daune, 36% au avut valori de reparaţie a tuturor incidentelor cumulate de până în 2.200 euro, avarii nu foarte grave, 79% din maşini au avut valori de reparaţie a tuturor incidentelor de până în 10.000 euro, avarii medii spre mari şi 12% din maşini au avut valori de reparaţie a tuturor incidentelor de peste 15.000 euro, avarii majore şi chiar daune totale”, se arată în studiu.  

 

Cele mai citite

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

Acțiunile Volkswagen au scăzut cu 3% în prima parte a zilei de luni, 23 decembrie 2024

Acțiunile Volkswagen au scăzut cu 3% în prima parte a zilei de luni, pe fondul incertitudinii legate de acordul semnat vineri cu sindicatele, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă