Vasile Zacornea, șeful Biroului Permise din Iași, a fost depistat în trafic de polițiști conducând un autorurism după ce consumase alcool.
„La data de 11.10.2020, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au depistat un bărbat care conducea un auto având valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat (la testarea cu aparatul alcooltest). Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1305 lei și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile.”, au transmis polițiștii ieșeni.
Vasile Zacornea fusese văzut la o terasă din Iași de către un instructor auto care a sunat apoi la 112 și l-a reclamat. După apelul telefonic, acesta l-a urmărit prin oraș pe polițist până ce a fost oprit în trafic de un echipaj de la Poliția Rutieră.
„Aşa este la noi. Nu am nimic de ascuns, la terasă am băut cidru, nu alcool. Nu credeam că de la trei sticle de cidru, voi fi afectat, nici prin cap nu mi-a trecut.”, a declarat Vasile Zacornea pentru ziaruldeiasi.ro.