Pe bulevardul Theodor Pallady nr. 50 se află ruinele fostei Fabrici de pulberi a Armatei, cunoscută și sub denumirea de Pulberăria de la Dudeşti. Înfiinţată de generalul de artilerie Eremia Teofil Grigorescu, în anul 1895 ca unitate de producție pentru substanțe chimice speciale, Pulberăria s-a transformat în anii 80 în Întreprindere Chimică Dudești, una dintre cele mai vechi firme din industria chimică românească. Din 1991 întreprinderea a devenit societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat – SC Chimopar SA – iar din 1999 societate pe acțiuni cu capital integral privat, activitatea principală a companiei fiind cercetarea tehnologică dar și producerea de îngrășăminte chimice. Fondul Proprietății de Stat (FPS) a privatizat Chimopar la 18 ianuarie 1999, prin vânzarea pachetului de 58,9% din acțiunile pe care le deținea în societate către Smartcom Impex SRL. Prețul a depășit cu puțin un milion de dolari, suma fiind infimă în raport cu valoarea societății și mai ales cu potențialul zecilor de hectare de teren pe care aceasta se întindea. Condiția a fost, însă, realizarea unui volum de investiții de 9 ori mai mare (deci, 9,4 milioane dolari). La 23 martie 1999, FPS a acceptat modificarea cumpărătorului din contractul de vânzare-cumpărare, acesta fiind Jafco Holding România. O societate cu nume predestinat, parcă, pentru jaful și dezastrul care au urmat pe platforma de 32 de hectare cotată, în urmă cu 10 ani, la 55 de milioane de dolari valoare imobiliară de bază.
Necropola de parterul viitoarelor blocuri – osuarul pe care jaful imobiliar nu a reușit să îl ascundă
Înconjurate de trei cartiere de blocuri edificate de firmele controlate de primarul sectorului 3, Robert Negoiță, sub presiunea vremurilor și, mai ales a oportunității de valorificare imobiliară, vestigiile vechii Pulberării a Armatei, devenită ulterior Uzina Chimică Dudești, dispar în fiecare zi, în parte furate, cărămidă cu cărămidă, în parte îngropate sub tonele de deșeuri industriale și menajere pe care camioanele le descarcă periodic în perimetrul abandonat al fostului obiectiv economic. De la o săptămâna la alta, relieful se schimbă, buldozerele administrației de sector sau ale terților direct interesați contribuind eficient la uniformizarea topo a zonei, în perspectiva așteptatei valorificări imobiliare.
Singurul lucru care ar mai putea frâna, de anul acesta, elanul celor grăbiți să pună mâna pe terenul cu pricina îl constuie recenta descoperire a unor oseminte umane, apărute ca urmare a escavărilor și a erodării continue, într-o zonă situată în coordonatele de latitudine 44°24’10.01″N și longitudine 26°11’48.09″E.
În data de 26.05.2020, autoritățile au fost alertate prin apel la 112, în privința identificării mai multor resturi umane în perimetrul cu pricina. Primele cercetări ale Serviciului de Criminalistică al Poliției și al Serviciului de Medicina Legală au relevat faptul că rămășițele găsite împrăștiate pe o suprafață de zeci de metru pătrați, unele fiind prezente într-o secțiune de mal, îngropate la doar 50 de cm adâncime și acoperite cu straturi de var, erau oseminte umane foarte vechi, fapt pentru care în anchetă a fost cooptat și un reprezentant al Muzeului Municipiului București.
Ulterior cercetărilor, Muzeul Municipiului București, în conformitate cu legislația în vigoare, a intcmit fișa de sit și a depus documentația către Institutul Național al Patrimoniului pentru ca punctul respectiv să fie introdus in Repertoriul Arheologic National (RAN), siteul primind Cod RAN de înregistrare și identificare 179132.14 și denumirea ”Spitalul și cimitirul de ciumați Dudesti – Fosta uzină Chimopar”.
De asemenea, reprezentanții Muzeului au facut adresă către Direcția pentru Cultură a Municipiului București, înregistrată cu nr. 2690/29.06.2020, pentru ca situl să se regăsească și în viitoarea Listă a Monumentelor Istorice, fiind semnalate toate aspectele legate de contextuI descoperirii și de demersul instituțional de introducere în RAN a sitului.
Spitalul și cimitirul pentru ciumați, sau istoria îngropată și nivelată cu buldozerele
Așadar, inițiativa câtorva cetățeni cu respect pentru istorie și pentru mediu, coroborată cu intervenția reprezentanților Muzeului Municipiului București, a scos la iveală în doar câteva săptămâni ceea ce buldozerele Sectorului 3 se străduiesc să acopere de ani întregi: anume faptul că potentații zilei, în goana lor după profit, sunt hotărâți să ridice blocuri P+14 chiar peste gropile comune ale fostului Spital pentru ciumați din Dudești!
Istoric, Spitalul pentru ciumați este atestat prin Hrisovul emis la 1 iulie 1796 de către domnitorul Țării Românești, Alexandru Constantin Moruzi. După ce în 1795 are loc o nouă epidemie de ciumă care a provocat „multă moarte bolnavilor”, Moruzi se hotărăște „a zidi un mare și statornicesc spital de ciumă, cu mult mai mare decât cel dintâiu”. Domnitorul desemnează pe cinstiții boieri – Ioan Moruz fost mare vistier, Constantin Caragea mare hatman și Constantin Ghica fost mare vornic – să găsescă locul potrivit pentru construcția binalei spitalului, respectiv pe moșia răposatului Nicolae Dudescu fost mare logofăt, numită Dudești. Construit din cărămidă, spitalul beneficia de două „sălășluiri pentru bolnavi”, un spital „de obște pentru prostime”, cu 15 odăi, curte și un puț, și un spital „deosebit rânduit pentru oameni de mai bună stare”, la care se adaugă un lazaret cu „40 odăi, din care 20 sunt spre partea apei Dâmboviței … și alte 20 odăi spre partea dăspre Dudești”. De asemenea, domnul rânduiește a se construi lângă lazaretul dinspre Dudești și „12 cășcioare, pentru cei ce vor fi bolnavi cu bănuială de ciumă”. Se adaugă patru odăi pentru folosința epistaților, o altă odaie mare, precum și magazii pentru păstrarea „zaharelei și altele”.
În cele 24 de „ponturi”, sunt trasate regulile de organizare a noului așezământ spitalicesc – numirea a patru epitropi; desemnarea a 60 de oameni pentru „slujba bolnavilor”, numiți „spitalioți”, scutiți de toate dăjdiile; orânduirea unui „iconom vrednic”, care să locuiască permanent în spital; numirea unui epistat cu leafă pe perioada epidemiei; „cinci sute de cămăși și izmene să fie gata totdeauna și în vremea ciumei”; desemnarea a patru lemnari și zidari care să se preocupe de „dregerea acestui spital” etc. În final, se specifică faptul că „s-au datu și acestu domnescul nostru testamentu întăritu cu însuși iscălitura și pecetea domniei” și cu „credința preaiubiților noștri fii, Constantin vv., Dimitrie vv. Nicolae și Gheorghie vv”. De asemenea, este consemnată și „mărturia dumnealor cinstiților și credincioșilor boierilor divanului domniei”. Înaltul act domnesc este dat în „scaunul domniei … București, la al patrulea an al domniei…, la leatul de la zidirea Lumei 7304, iar de la Nașterea Domnului Dumnezeu și Mântuitorul Nostru Iisus Hristos 1796 iulie 1, de Răducanu Poenar biv al treilea logofăt condicaru”.
Documentele de înființare a spitalului sunt completate, în anii ce vin, și mai ales în perioada Ciumei lui Caragea din anii 1812 – 1813, cu mărturii istorice potrivit cărora morții lazaretului sau cei adunați din cartierele învecinate erau cărați de-a valma, cu căruțele, și îngropați ”pe câmpul de la Dudești”, alte gropi comune pentru ciumați fiind săpate în zonele Lacul Morii, Crângași, Balta Albă sau în perimetrul unde a fost ulterior edificată Casa Poporului.
Horror de Dudești: maidanezi, gunoaie, boschetari și oase omenești
Descoperirea arheo – antropologică din câmpul Dudeștilor a rămas fără ecou în rândul autorităților. Deși Muzeul Municipiului București aducea noutățile, pe 29 iunie, anul curent, în atenția Primăriei Municipiului București, Direcția pentru Cultură, Învățământ și Turism, demersul pare să fi luat calea unei fundături administrative.
Zilele trecute, niciun indicator specific nu inhiba accesul public în zona necropolei din Dudești. După cum se poate vedea și din imagini, osemintele umane cad din malurile surpate și sunt împrăștiate peste tot de către zecile de maidanezi care s-au aciuat în jugla apărută pe fosta platformă industrială. Zona este frecventată și de oamenii străzii, care și-au găsit adăposturi în clădirile furate, cărămidă cu cărămidă, ale fostei Pulberării și apoi Uzine Chimice.
Chiar dacă nu mai puțin de 11 hectare de teren au fost declarate sit arheologic și, teoretic, ar trebui amenajate și păzite ca atare, mașinile Direcției de Salubritate a Sectorului 3 și camioanele ce deservesc șantierele de locuințe din zonă pătrund nestingherite și descarcă, zi de zi, zeci de tone de moloz, deșeuri industriale, menajere, menite să asigure, calculat, ridicarea topo pentru urmărita valorificare imobiliară din viitorul apropiat.
Într-o confortabilă complicitate, autoritățile administrative, culturale dar și cele responsabile cu ordinea publică și siguranța cetățeanului în sectorul 3 privesc dincolo de ceea ce se întâmplă în prezent pe fosta platformă a Chimopar. Sesizările cetățenilor zac cu lunile în sertare sau îmbătrânesc pe traseul declinărilor de competență între autorități, timp în care spectrul blocurilor de locuințe P+14, gata să fie clădite peste gropile comune ale ciumaților din secolul XIX prinde, din ce în ce mai grabnic, concretețe.
Mausoleul Eroilor de la Pulberărie, demolat de buldozere
Dincolo de răvășirea osemintelor sutelor sau chiar miilor de morți din Cimitirul Ciumaților, o altă împietate, pe care o vom trata detaliat într-o ediție viitoare a ”României Libere”, a început deja să se producă într-un sector al fostei Întreprinderi Chimice, vizat pentru a fi pregătit pentru valorificare imobiliară: buldozerele au pus la pământ troița și împrejmuirea micului mausoleu al eroilor, amenjat după ce, în 1916, o deflagrație a dus la uciderea a peste 150 de militari aflați în serviciu la Pulberăria Armatei din Dudești.
Conform documentaristicii vremii, peste 100 dintre soldații uciși de explozia produsă la Pulberărie în data de 27 iulie 1016 au fost înmormântați într-un cimitir în incinta unității, lor adăugându-li-se, după 7 ani, și osemintele camarazilor decedați în spitalele bucureștene, în zilele care au urmat sinistrului, și care fuseseră înmormântați în cimitirul Bellu Militar.
În secolul care a urmat, liniștea morților de la Pulberărie nu a fost tulburată în niciun fel, în ciuda schimbărilor de regimuri politice ori a destinațiilor industriale pe care le-a primit platforma. Ani de zile oficialitățile timpului au prezentat, periodic, în fața troiței, salutul lor față de sacrificiul militarilor. Apoi, treptat, s-a așternut uitarea, pentru ca, anii trecuți, locul imnurilor omagiale să fie luat de uruitul buldozerelor trimise să șteargă orice urmă de memorie inoportună pentru proiectul imobiliar planificat de potentați.
Azi, troița ridicată în cinstea eroilor a dispărut, îngropată sub mormane de pământ și deșeuri, la fel ca și obuzele ce străjuiau mausoleul, trimise la fier vechi. Iar sub gardurile sparte și răvășite ale cimitirului, morții de la Pulberărie sunt condamnați de PUZ-ul primarului Negoiță să își doarmă somnul de veci, pe viitor, la subsolul unor blocuri de locuințe P+14…
