5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSecretele Roşia Montană, plimbate între Ponta, Şova şi Vosganian

Secretele Roşia Montană, plimbate între Ponta, Şova şi Vosganian

Guvernul a intrat din nou în zodia declaraţiilor contradictorii şi a documentelor rătăcite, la puţin timp după ce ministrul proiectelor de infrastructură, Dan Şova, spunea că s-a pierdut originalul contractului semnat cu firma americană Bechtel pentru construirea autostrăzii Transilvania. De data aceasta este vorba de documente semnate cu începere din 1995 privind exploatarea auriferă Roşia Montană.

Premierul Victor Ponta a demonstrat marţi că nu ştie unde se află aceste documente. El a anunţat marţi că întregul dosar care cuprinde toate documentele emise în jurul acestui subiect în ultimii 14 va fi făcut public miercuri de către ministrul delegat Dan Şova. „Domnul Şova va pune mâine (miercuri – n.r.) la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani”, a spus prim-ministrul la ieşirea de la discuţiile cu grupul parlamentar al UDMR.

Ministrul Dan Şova susţine că documentele nu se găsesc la el. Apare însă întrebarea: cum a putut creiona un acord cu acţionarul Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi legea de aprobare a acestui acord, ambele prezentate Guvernului, dacă nu deţinea toate documentele anterioare?

„Eu nu mă ocup de desecretizarea documentelor. Documentele nu sunt la mine la minister. Toate documentele sunt la Ministerul Economiei şi la Ministerul Mediului, a spus ulterior declaraţiei premierului, ministrul Şova. Ambii au revenit asupra declaraţiilor. Ponta a spus că Şova îi va prezenta documentele miercuri, iar acesta a afirmat că joi va face o conferinţă de presă în care va prezenta actele semnate până în prezent cu Gabriel Resources (GBU) şi RMGC.

„Toate documetele care ţin de Roşia Montană din 1997 încoace le vom prezenta premierului şi joi într-o conferinţă de presă vom prezenta şi succesiunea tututror acestor documente care ţin de proiectul Roşia Montană”, a declarat Şova la Digi 24. Prezentarea actelor joi este însă nesigură. ”Nu ştiu încă dacă ministrul va decide să facă o conferinţă de presă joi”, a declarat ieri Bogdan Cotârlici, purtător de cuvânt al ministrului Şova.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian are ceva acte, dar nu pe toate.Intr-un comunicat de presă remis miercuri Ministerul Economiei a ţinut să precizeze că a făcut publice ”încă din data de 1 septembrie 2011, toate documentele de care dispune în legătura cu compania Roşia Montană Gold Corporation, respectiv Actul constitutiv al companiei, precum şi Actele adiţionale la acest Act constitutiv”. Actele sunt însă prea puţin importante pentru obţinerea unui răspuns la principala întrebare care domină opinia publică: Este într-adevăr îndreptăţit GBU la obţinerea unor despăgubiri? Cine este persoana care a oferit firmei canadiene acest drept? Rsăpunsurile ar putea fi găsite în celelalte documente anexate înţelegerii cu firma canadiană, respectiv licenţa de exploatare, acordurile şi adenduumurile convenite, alte acte adiţionale. Acestea se găsesc însă la Agenţia Naţională pentru Resurse MInerale aflată în coordonarea primului-minisru. Documentele nu au fost făcute publice, până la acest moment, de către această instituţie. O bună parte a acestota au fost publicate recent de către Rise Project, comunitate dedicată investigării corupţiei.

Secretizate încă:

-Acordul încheiat în septembrie 1995

-Acorduri de confidenţialitate (unul în februarie 1997)

-Adendum de extindere la acordul iniţial (octombrie 1996)

-Contracte de împrumut GBU-RMGC

-Licenţa de exploatare

-Actele adiţionale ale licenţei

RMGC, mister şi pentru Crin Antonescu

Angajamentele luate de România faţă de Gabriel Resources, semnatarul acestor angajamenete, documentul care le conţine sunt secrete nu numai pentru poporul român, ci şi pentru şeful Senatului, Crin Antonescu. Premierul Victor Ponta a menţionat în câteva rânduri pericolul ca României să îi fie cerute de GBU daune cifrate la peste 2 miliarde de dolari, fără a oferi însă şi explicaţiile necesare aferente.

„Ce despăgubiri ingrozitoare pândesc statul român: ar trebui să ştim cu toţii, opinia publică, despre ce despăgubiri este vorba. De unde decurg aceste despăgubiri? Că eu nu am habar. Mie niciodată premierul Ponta nu mi-a spus ce riscăm noi, ca despăgubiri, statul român, dacă nu executăm acest proiect. Păi, dacă sunt despăgubiri, atunci primul-ministru ar trebui să fie campionul acestui proiect, venind in Parlament, pledând pentru el şi explicând cât ne costă dacă nu-l facem şi cum am ajuns in situaţia asta”, spune şeful Senatului.

Marţi, aproximativ 500 de persoane, angajaţi ai companiei Roşia Montană Gold Corporation şi localnici din Roşia Montană, au participat la un protest în centrul comunei, cerând începerea proiectului minier, acţiunea nefiind autorizată. Potrivit liderului sindicatului „Viitorul Mineritului” de la Roşia Montană, Cristian Albu, în subteran, în galeria Cătălina-Monuleşti, sunt blocaţi 15 ortaci care lucrau în schimbul întâi, aceştia refuzând să iasă la pauza de masă şi transmiţând că au recurs la acest gest în semn de protest. Aceştia solicită ca preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să vină cât mai repede la Roşia Montană pentru a discuta despre problemele economice ale zonei şi despre proiectul minier.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă