9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăS-a acordat primul credit cu dobândă subvenţionată de stat, pentru reabilitarea termică...

S-a acordat primul credit cu dobândă subvenţionată de stat, pentru reabilitarea termică a unui bloc

O asociaţie de proprietari din Cluj Napoca a împrumutat 500.000 lei de la BCR, prin programul guvernamental derulat de Ministerul Dezvoltării. Reprezentanţii băncii au ajutat la îndeplinirea formalităţilor, toţi cei 120 de proprietari de apartamente fiind obligaţi să semneze câte un contract de fidejusiune, pentru ca asociaţia să primească banii.

Asociaţia de Proprietari Alexandru Vlahuţă, Bloc Lama F, din Cluj-Napoca a spart gheaţa şi a apelat la un credit de la o bancă, pentru a finanţa reabilitarea termică a blocului. Ioan Cătană, preşedinte al asociaţiei susţine că a reuşit să îi convingă pe toţi cei 120 proprietari de apartamente cu faptul că în urma izolării termice factura la încălzire li se va reduce cu circa 40% şi vor şi scăpa de plata impozitului anual pe clădire, cel puţin cinci ani  de acum încolo.

BCR acordă credite pentru reabilitare termică pe o perioadă de cinci ani, dobânda fiind suportată integral de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, conform OUG 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală.

BCR a reuşit să se mobilizeze exemplar, astfel încât, am acordat creditul în doar două săptămâni de zile de la ultimele modificări legislative care reglementează subvenţionarea dobânzii aferentă creditelor bancare cu garanţie guvernamentală pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit. Acest lucru a presupus supervizarea semnării contractelor de fidejusiune între părţile semnatare şi anume asociaţia de proprietari, proprietarul apartamentului şi reprezentantul Ministerului de Finanţe în plan local. Totodată, am asigurat depunerea acestor contracte la BCPI în vederea notarii în Cartea Funciară a fiecărui apartament„, a declarat Melania Mirea, Şef Departament Microîntreprinderi în BCR.

În 2011, la nivelul întregii ţări, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a alocat 150.000.000 lei, din care 8.586.000 lei pentru municipiul Cluj -Napoca, acolo unde se află şi primul bloc reabilitat prin credit cu dobândă subvenţionată de stat.

Cele mai citite

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă