21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânii strâng bani pentru zile negre

Românii strâng bani pentru zile negre

Depozitele populaţiei şi ale firmelor au crescut în mai cu 0,7% faţă de aprilie, până la nivelul de 168,45 miliarde lei, iar comparativ cu aceeaşi lună din 2009 avansul a fost de 8,4%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), citate de Mediafax.

Plasamentele în lei ale populaţiei şi firmelor au scăzut cu 0,1% în mai faţă de aprilie, la 106,23 miliarde lei, dar au crescut cu 7,1% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, se arată într-un comunicat al BNR.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut în mai, faţă de aprilie, cu 0,6%, la 62,80 miliarde lei. Comparativ cu luna mai a anului trecut, depozitele în lei au urcat cu 6,7% (2,2% în termeni reali).

În acelaşi timp, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,6%, până la 43,42 miliarde lei. La 31 mai 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,8% (3,2% în termeni reali) faţă de perioada similară a anului trecut.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au urcat cu 2,2% în mai faţă de aprilie, la 62,22 miliarde lei. Exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,9%, la 14,88 miliarde euro. Raportat la luna mai a anului precedent, plasamentele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 10,7% (exprimate în euro cu 10,7%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 17,7% (exprimate în euro au crescut cu 17,7%), la 38,41 miliarde lei, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 1% (1% exprimate în euro), la 23,80 miliarde lei.

Comparativ cu luna aprilie 2010, depozitele în valută ale populaţiei au urcat cu 2%, iar cele ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) cu 2,5%.

 

Cele mai citite

Eroul de la Năstasia

Dragul nostru Ilie Năstase, cunoscut mai ales pentru câteva voleuri luate de la poliție fiind prins băut la volan, dar și pentru schimbarea...

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă