1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânii au mâncat mai puţin ca să cumpere benzină

Românii au mâncat mai puţin ca să cumpere benzină

Vânzările de combustibili la pompă au crescut anul trecut, însă consumul de alimente şi chiar de alcool şi tutun a scăzut. În restul Europei, creşterea de preţuri a determinat scăderea consumului de carburant.

Cifrele de afaceri din comerţul cu amănuntul sunt mai toate în scădere pe primele 11 luni ale anului trecut, dar în cazul benzinei şi motorinei volumul vânzărilor a înregistrat un avans important. Datele furnizate de Statistică indică că românii, deşi parcurg o perioadă de criză profundă, re¬nunţă mai greu la utilizarea maşinilor, dau mai mulţi bani pe benzină şi, în schimb, sunt dispuşi să renunţe parţial la vicii şi mănâncă mai ieftin şi mai puţin.

Analiştii economici remarcă faptul că, în general, consumatorii de la noi îşi restructurează cheltuielile, unii chiar renunţă la economisire, însă când e vorba de confort se manifestă o inerţie. În plus, şi lipsa unei concurenţe puternice pe piaţa combustibililor determină creşterea volumului vânzărilor.

„Când e vorba de combustibili, nu prea am de unde să aleg mai ieftin, e o competiţie scăzută. În schimb, în domeniul alimentar, unde concurenţa e puternică, se găsesc şi produse mai ieftine. Oamenii încearcă să-şi menţină un anumit mod de viaţă”, ne-a declarat analistul economic Aurelian Dochia.

Astfel, în noiembrie 2010, comparativ cu noiembrie 2009, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu aproape 7%. Vânzările de produse nealimentare s-au comprimat în aceeaşi perioadă cu 14,6%, iar la produse alimentare, băuturi şi tutun scăderea a fost de -5,5%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Consilierul guvernatorului Băncii Naţionale Adrian Vasilescu consideră chiar că pretul benzinei creşte din cauza faptului că există o cerere foarte mare.

„La alimente este o scădere semnificativă în 2010 faţă de 2009. La produse nealimentare la fel. Unde sunt creşteri? La benzină. Românul renunţă la mâncare, la o pereche de pantofi, dar la maşina lui pe care şi-a cumpărat-o şi de care este mândru nu renunţă”, a explicat Adrian Vasilescu .Pe ansamblul primelor 11 luni ale anului trecut, comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a crescut cu 3,8%, în timp ce vânzările de produse nealimentare au scăzut (-8%). De asemenea, vânzările la produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu peste 7%.

În schimb, la nivelul Uniunii Europene, vânzările cu amănuntul de combustibili au avut scăderi în toate lunile anului 2010, comparativ cu 2009, potrivit Eurostat.

Pe durata anului trecut preţul combustibililor a crescut cu peste 15%, ceea ce indică faptul că majorarea cifrei de afaceri la vânzare a fost determinată de preţ, consumul fiind ajustat. Sociologul Mircea Kivu apreciază că este vorba şi de o inerţie a consumatorilor.

„Cei cu dare de mână într-o primă fază renunţă la economisire pentru a avea în continuare confort, iar dacă situaţia se înrăutăţeşte, este posibil să-şi modifice şi comportamentul. Însă trebuie precizat că, în general, cei care au maşini sunt din anumite categorii, începând de la clasa de mijloc, în sus”, a menţionat Mircea Kivu.

Preţul benzinei (euro)
29.11 6.12 13.12 20.12 3.01
AUSTRIA 0,53 0,55 0,57 0,55 0,54
BULGARIA 0,51 0,56 0,56 0,56 0,57
ROMÂNIA 0,54 0,56 0,58 0,58 0,58
MEDIA UE 0,54 0,57 0,58 0,58 0,59

Notă: Preţul fără taxe al benzinei Euro-super 95 în ultima lună, preţul din România a crescut aproape în acelaşi ritm cu cel din restul Uniunii Europene, însă Austria a rupt ritmul şi s-a întors la preţul iniţial. Sursa: Comisia Europeană

Cele mai citite

Andrei Borza, decizie curajoasă! A refuzat un milion de euro din Arabia Saudită pentru a juca în Serie A

Andrei Borza, fundașul lateral stânga al Rapidului, este aproape de un transfer în Serie A, după ce a respins o ofertă uriașă din Arabia...

Germania își pregătește buncărele și adăposturile pentru un eventual atac

Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia...

Călin Georgescu despre Republica Moldova: E cealaltă Românie

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a transmis, luni seara, un mesaj poporului român și clasei politice din țara noastră, potrivit Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă