Ordonanţa din 30 mai privind noi măsuri de combatere a evaziunii fiscale „ridică o serie de îngrijorări în ceea ce priveşte conformitatea sa cu legislaţia UE privind taxele şi accizele”, Comisia Europeană reclamând că Guvernul nu a ţinut cont de observaţiile sale, potrivit Mediafax. Potrivit proiectului, achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, carne, peşte, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA, iar pentru tranzacţiile în interiorul ţării cu aceleaşi produse va fi aplicată taxarea inversă, la beneficiar. Aplicarea taxării inverse a bunurilor cu risc de fraudă, altele decât cele prevăzute de directivele CE, fără a obţine derogare, contravine legislaţiei comunitare.