16 C
București
marți, 29 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRENEXPO® South-East Europe, un succes

RENEXPO® South-East Europe, un succes

RENEXPO a fost prezent la Sala Palatului cu cel mai mare târg de energii regenerabile şi eficienţă energetică din construcţii şi renovări. Evenimentul a prezentat cât de simplu şi ecologic poate deveni în viitor aprovizionarea cu energie şi a creat în acelaşi timp cel mai mare punct de întâlnire din acest domeniu din România.

Importanţa energiei regenerabile, precum şi a tehnologiilor legate eficienţa energetică este în creştere în întreaga regiune europeană, şi aceasta datorită cerinţelor Comisiei Europene. În România există un potenţial neexploatat de energii regenerabile dar cuvinte cheie precum schimbările climatice, energiile regenerabile, eficienţa energetică şi Green Jobs au început să fie tot mai răspândite iar cetăţenii şi factorii decizionali au început să conştientizeze faptul că folosirea energiilor regenerabile pot contribui semnificativ la acoperirea cererii de energie şi la reducerea considerabilă a costurilor de energie. Una din întrebările la care târgul RENEXPO a dorit să răspundă a fost: ce înseamnă protecţia climaterică şi ce posibilităţi are fiecare în viaţa de zi cu zi de a economisi energie şi bani.

Energiile regenerabile în România

Deşi România nu este între primii în atingerea obiectivelor UE pentru consumul de energie regenerabilă, aici se regăsesc două mari iniţiative: cel mai mare parc eolian onshore în construcţie (Constanţa) şi cea mai mare fabrică de bioetanol din Europa de sud-est în funcţiune. Sectorul financiar prezintă, de asemenea, o dedicare strategică pentru sectorul energiei regenerabile. EBRD sprijină în continuare punerea în aplicare a proiectelor de energie durabilă cu încă 10 milioane euro de împrumut la BCR pentru creditarea companiilor private în vederea îmbunătăţirii eficienţei lor energetice.

Târgul

„Cei peste 3000 de vizitatori de specialitate demonstrează interesul nemaipomenit faţă de energiile regenerabile în România. 71 de expozanţi din 11 ţări europene s-au bucurat de trei zile pline de succes şi contacte noi care vor duce atât la dezvoltări de piaţă la nivel naţional, cât şi la afaceri fructuoase.”, a declarat Avena Gall-Tamas, manager REECO RO Expoziţii.

Printre tematicile evenimentului s-au regăsit energia eoliană, bioenergia, biogazul, eficienţa energetică, hidroenergia, energia geotermală, energia solară, casa pasivă şi reţelele inteligente (Smart Greed – reţele electrice care pot integra în mod inteligent comportamentul şi mişcările fiecărui utilizator conectat la ele pentru o aprovizionare electrică eficientă, economică şi sigură).

Peste 20 de companii din domeniul energiei eoliene şi-au expus produsele şi serviciile în Parcul Eolian, un loc special amenajat expozanţilor din acest sector.

Cele cinci conferinţe şi workshop-ul care au avut loc în paralel cu târgul au atras peste 550 de participanţi din întreaga ţară cât şi din Belgia, Germania, Austria, Italia, Ungaria, Spania şi Anglia.
A III-a Conferinţă Internaţională – Energia Eoliană în România a creat cel mai înalt punct de întâlnire din acest domeniu, unde, pe lângă persoanele cheie din România: Laszlo Börbely – Ministrul Mediului şi Pădurilor, Alexandru Săndulescu – Directorul de Politici Energetice Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi mulţi alţii, au participat şi firme cu notorietate internaţională precum Gamesa, Nordex, Vestas, Alstom şi Siemens.

De asemenea, în cadrul celei de A II-a Conferinţe Internaţionale – Energia Solară în România, ESTIF – Federaţia Europeană a Industriei Solar Termale a organizat un workshop QAiST, un proiect care are ca scop asigurarea calităţii pentru tehnologia solară de încălzire şi răcire.

Evenimentul a încercat pe lângă informarea specialiştilor şi educarea publicului larg prin promovarea jucăriilor solare şi universităţilor care se ocupă cu cercetarea în domeniul energiilor regenerabile.

Cele mai citite

Cardurile câștigă teren în fața numerarului, arată un nou studiu. Schimbări în obiceiurile financiare ale românilor

Utilizarea cardurilor de către români în tranzacțiile zilnice a crescut semnificativ în 2024, arată un studiu recent realizat de Institutul Român pentru Evaluare și...

Miniștrii de externe din 13 țări UE condamnă „încălcarea regulilor internaţionale” la alegerile legislative din Georgia

Miniştrii de externe din 13 ţări ale UE au condamnat luni "încălcarea regulilor internaţionale" în timpul alegerilor legislative de sâmbătă din Georgia, afirmând că...

Marcel Ciolacu: Războaiele politice și certurile nu au ce căuta în administrația locală

Premierul Ciolacu a afirmat că primarii trebuie să facă școli și străzi, nu să se bată politic unii cu alții Prezent la instalarea lui Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă