Şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a declarat vineri, prezent la Ministerul Economiei pentru anunţarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea Oltchim că motivele pentru care procedura a fost atât de mult timp întârziată sunt conservatorismul, inerţia şi indecizia.
„Acestă privatizare are o poveste lungă, a început 2001 (…). Conservatorismul, inerţia, indecizia, unele mize personale, economice , politice sunt motivele pentru care privatizarea a ajuns până în 2012”, a afirmat Remus Vulpescu.
„Oltchim cu capitalurile ei negative, cu credibilitatea ei pierdută şi cu toate celelalte probleme nu ar fi fost în situaţia de a face o majorare de capital de succes”, a a adăugat şeful OPSPI.
Procedura de selectare a investitorului pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost amânată la începutul săptămânii pentru a permite o analizare mai amănunţită a dosarelor de privatizare.
Citeşte şi:
Şeful OPSPI: Este ideal să vindem şi creanţele Oltchim, nu doar acţiunile