Obligarea proprietarilor, indiferent daca suntde stat sau privati, de a reimpaduri in maximum doi ani de la defrisare zonele exploatate este probabil cea mai binevenita dintre masurile luate in anul 2005 de catre ministerul de resort, care s-a dovedit de altminteri, sub conducerea dlui Flutur, foarte activ in promovarea unor reglementari si actiuni de schimbare in incremenitul (in rau) domeniu al agriculturii si silviculturii. Desi nu este insotita de o alta care sa incerce sa puna capat jafului din padurile romanesti, masura cauta, in mod salutar, sa corecteze proportiile dezastrului, impunand legislativ si administrativ reimpadurirea. O reimpadurire fortata, caci, daca proprietarii nu inteleg sa se conformeze, impadurirea va fi executata de Regia Nationala a Padurilor, urmand ca plata sa treaca in contul proprietarilor sub forma unor titluri executorii. Despre jaful din padurile Romaniei vorbesc defrisarile demente, pe care orice calator pe munte le poate vedea cu ochiul liber, sirurile de vagoane care parasesc tara cu busteni si cherestea si, in mod dramatic, ravagiile pe care ploile le fac, nu intamplator, tocmai in zonele in care padurile nu mai sunt ca sa se impotriveasca torentilor, eroziunilor si alunecarilor de teren.
Reimpadurirea fortata, impreuna cu instituirea pazei obligatorii, tot contra cost si cu plata tot catre Regia Nationala a Padurilor, daca nu se realizeaza direct in organizarea proprietarului, poate, sa speram, sa miste ceva in directia salvarii padurilor Romaniei. Caci amenintarile la adresa acestora sunt extraordinare! Ar fi primele masuri mai articulate intr-o atare directie din perioada postdecembrista, care s-a distins, tocmai in lipsa unor asemenea masuri, drept cea mai tragica din istoria padurilor romanesti. Inclinatia spre jaf a mai fost prezenta si in perioada interbelica, si in perioada comunista. Dar niciodata nu s-a dispus de echipamentele actuale de exploatare si transport, care au marit ritmul si au amplificat distrugerile.
Momentul este crucial: peste doua milioane de hectare de padure fac obiect de retrocedare catre proprietari privati. Un lucru, fara indoiala, bun si de necontestat. Cati insa din noii proprietari privati sunt pregatiti sa administreze cum se cuvine padurile?! Pregatire si de specialitate, si tehnologica, si financiara! Multi se vor repezi sa exploateze, nu sa administreze chibzuit si cu atat mai putin sa asigure regenerarea padurii. Jafului din padurile de stat i se va adauga astfel un alt jaf, cel din padurile proprietate privata.
Deci problema fundamentala este aplicarea ferma a masurilor luate – sa repetam, inca o data, salutare! Sa nu uitam ca obligativitatea reimpaduririi era prevazuta si in legea adoptata in 1996, dar nu a fost respectata. Probabil din lipsa de interes, din lipsa de sanctiuni severe in caz de nerespectare a legii, dar si din lipsa de bani. In 1996, mai toate padurile din Romania erau inca in proprietate de stat si obligatia cu pricina revenea, prin implicatie, Regiei Nationale a Padurilor. Numai ca impadurirea unui hectar costa echivalentul a 100 milioane lei (vechi) din prezent.
Masurile recent adoptate, de natura legislativa si administrativa, nu vor putea singure sa opreasca dezastrul din padurile Romaniei. Astfel incat ar trebui insotite de unele masuri de ordin economic. Numai acestea din urma le pot veni de hac clanurilor organizate in stil mafiot – formate din padurari, functionari de la ocoalele silvice, politisti, primari, prefecti si baroni cu staif de la centru -, care sunt cei ce doboara de fapt padurile.
Ne place, nu ne place, singura solutie de a opri deteriorarea in continuare a situatiei este, de fapt, de a conferi o alta valoare padurilor. Nu componenta ei imediata trebuie sa dea valoarea padurii, ci componenta ei pe termen lung, cu alte cuvinte, ceea ce inseamna aceasta pentru mediul inconjurator, pentru generatii si generatii de aici incolo. Daca pretul lemnului nu include aceasta componenta a viitorului sub forma unei taxe de mediu, degradarea padurilor, orice legi draconice s-ar adopta, nu va putea fi stopata, cu toate consecintele dramatice care decurg din aceasta degradare.
