9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPULS IMOBILIAR: În Rusia, constructorii de case trăiesc din contracte cu statul

PULS IMOBILIAR: În Rusia, constructorii de case trăiesc din contracte cu statul

S-a schimbat ordinea în topul celor mai mari constructori de locuinţe, în Rusia. Constructorii care realizau locuinţe private generoase, pe segmentul de lux, aflaţi în frunte până în 2009, au fost detronaţi de către developerii care construiesc locuinţe foarte ieftine, pe banii statului.

 În 2011, pe primele cinci locuri privind suprafaţa totală a locuinţelor aflate în lucru se află SU-155 (cu 2,2 milioane metri pătraţi), LSR (1,7 milioane de metri pătraţi), PIK Group ( 1,6 milioane metri pătraţi), MSM- S (circa un milion de metri pătraţi) şi Morton Group (700.000 metri pătraţi), potrivit unei analize a firmei de consultanţă Renova.

 În total, în 2011 în Rusia se află în construcţie, în diverse stadii de execuţie locuinţe care au în total 14.000.000 mp (ceea ce înseamnă peste 200.000 unităţi), iar până în 2012 statul va mai contracta cel puţin 6.000.000 mp (încă 100.000 unităţi), potrivit promisiunilor premierului Medvedev. Construcţia de locuinţe reprezintă circa 30% din volumul total al lucrărilor de construcţii din această ţară, aşa că nu este de mirare că firmele de construcţii prosperă din această activitate. Numai Ministerul Apărării din Rusia a semnat recent contracte de 3,2 miliarde dolari, pentru construirea de case a căror suprafaţă totalizează 2,6 milioane de metri pătraţi.

Să luăm ca exemplu companiile SU-155 şi MSM-S, două „abonate” la contractele cu statul. SU-155 este implicată în construirea satului olimpic de la Sochi, care va găzdui jocurile olimpice de iarnă din 2014, contractând de la drumuri şi săli olimpice, la bungalouri pentru sportivi şi case pentru localnicii strămutaţi din zona unde s-a amenajat satul olimpic. În total, în 2009-2010 compania a dezvoltat 2,2 milioane de metri pătraţi de locuinţe, sociale&de vânzare, dar planurile sunt ca în următorii trei ani să ajungă la proiecte imobiliare  care să totalizeze de cinci ori mai mult, până în 2015.

 MSM-S, firma aflată pe locul patru în top a mers pe filiera contractării de locuinţe sociale. În perioada 2009-2011 a construit mai mult decât dublu locuinţe pentru stat, faţă de locuinţe private: 700.000 mp de spaţii de locuit pentru stat şi doar circa 300.000 mp pentru vânzare.

 „Comenzile de la stat sunt principala sursă de finanţare şi ne vor ajuta să depăşim criza„, recunoştea franc managerul Obid Yasinov, într-un interviu pentru o revistă de business din Moscova.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Cum pot ajuta rapoartele economice locale afacerile tale?

Rapoartele economice pe localități, precum cele oferite de platforma Listafirme.ro, sunt instrumente esențiale pentru orice antreprenor, investitor sau manager care dorește să înțeleagă mai...

Optimizarea Igienei cu Produse Profesionale: Tork, Lucart și Kiehl

Într-o lume în continuă schimbare, standardele de igienă joacă un rol esențial în asigurarea sănătății și siguranței atât acasă, cât și în mediile de...
Ultima oră
Pe aceeași temă