Parlamentarii PSD vor depune un proiect de lege care prevede ca statul să distribuie bugetarilor obligaţiuni de stat gratuite, purtătoare de dobândă, ce vor putea fi răscumpărate în două etape, 2015 şi 2016, şi care sunt menite să compenseze tăierile salariale cu 25% din 2010, potrivit NewsIn.
Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu, unul dintre iniţiatori, a explicat, luni, că proiectul îşi propune să acorde celor 1.300.000 bugetari obligaţiuni de stat gratuite cu maturitate de trei ani şi purtătoare de dobândă, care să acopere reducerile salariale din perioada 1 iulie – 31 decembrie 2010. Potrivit propunerii legislative, rata anuală a dobânzii ar fi egală cu rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară şi stabilită de BNR pentru anul precedent emisiunii de obligaţiuni.
Distribuirea obligaţiunilor de stat ar urma să se realizeze în două etape: în prima etapă, 1 ianuarie – 31 decembrie 2012- pentru jumătate din valoarea drepturilor cuvenite fiecărei persoane în parte, aferentă sumelor ce au făcut obiectul reducerilor în perioada iulie- decembrie 2010. În a doua etapă, 1 ianuarie – 31 decembrie 2013, vor fi emise obligaţiuni pentru diferenţa rămasă.
Proiectul prevede că obligaţiunile vor putea fi răscumpărate începând cu data de1 ianuarie 2015, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2016. El a explicat că acest calendar prevăzut în propunerea legislativă a fost conturat luându-se în calcul faptul că proiectul ar putea intra în vigoare abia de la 1 ianuarie 2012.
Conform estimărilor făcute de social-democraţi, suma totală pe care statul ar urma să o înapoieze bugetarilor, şi care include dobânda capitalizată pentru cei trei ani, ar urma să fie de 6 miliarde de lei.
Surupăceanu a explicat că va discuta cu celelalte partide din opoziţie pe marginea acestui proiect după sărbătorile de iarnă şi că a vorbit cu preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, acesta sprijinind „în mod direct” proiectul. „Cred că liberalii nu vor avea nimic împotriva iniţiativei, dar mă aştept ca şi colegii de la PDL să ne susţină, pentru a îndrepta un pic din răul pe care l-au făcut”, a declarat dla rândul său, deputatul PSD Nicolae Bănicioiu, unul dintre iniţiatorii proiectului.
O idee similară cu cea a parlamentarilor PSD a avut-o şi senatorul PC Dan Voiculescu. El i-a scris preşedintelui Băsescu şi i-a propus să susţină o măsură prin care statul să acorde bugetarilor bonuri compensatorii cu o valoare egală cu diminuarea salarială suferită în perioada 1 iulie-31 decembrie 2010, documente cu care se vor plăti ratele la bănci.