Aproximativ 120 de oameni din Sindicatele Complexului Energetic Oltenia au protestat, joi, timp de două ore, în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Oamenii au acuzat agenția de părtinirea unor companii la accesul pe piața energiei electrice.
Citește și: Zeci de mii de funcționari publici intră, vineri, în grevă. Care sunt cerințele lor
„Hoții, hoții!”, „ANRE, cea mai mare mafie!”, „ANRE, nu uita, CEO nu-i moșia ta!”, „ANRE să spuneți voi ce salarii aveți!”, au strigat oamenii.
Sindicaliștii au cerut întâlnirea de urgență cu conducerea ANRE pentru aprobarea tarifului mediu zonal aferent serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în rețea, practicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, la 10.30 lei/MWh, dar și a tarifelor pentru serviciul de sistem și a celor pentru energia reactivă.
„Vrem să avem o poziție egală pe piață cu ceilalți producători de energie electrică. Nu avem loc pe piață. Este favorizată energia verde. Noi plătim o taxa de injecție mai mare, dar și costul carnetelor verzi. Un certificat costă 8 euro”, a spus un protestatar.
De asemenea, sindicaliștii au cerut scoaterea la licitație a serviciilor de sistem și au acuzat Guvernul că le acordă preferențial anumitor producători.
În plus, oamenii au scandat pentru scutirea de la plata certificatelor verzi a Complexului Energetic Oltenia, atât pentru consumul propriu intern al termocentralelor, cât și pentru consumul de energie electrică a Sucursalei Divizia Minieră.
„Se lucrează în salturi, după cum merg eolienele sau fotovoltaicele. Am stat și o lună întreagă fără să avem voie să pornim. Noi avem capacitatea să producem constant. Am vrea să vindem minim 5.000 de MW pe zi”, a spus un alt protestatar.
Citește și: Zeci de angajaţi ai Filarmonicii Arad au protestat pe treptele instituţii. Care este motivul
Nu este prima dată când angajații CE Oltenia ies în stradă. La începutul lunii februarie, peste 5.000 de mineri și energeticieni, angajați ai subunităților complexului energetic și membri ai Federației Naționale Mine Energie și Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate (FNSE) au protestat în față sediului Diviziei Miniere din centrul municipiului Târgu-Jiu, în semn de nemulțumire față de propunerea administrației companiei de reducere cu 20% a fondului de salarii și de eliminare a primelor și sporurilor angajaților.
Protestatarii au scandat lozinci împotriva managerului CEO, Laurențiu Ciurel, a președintelui Consiliului Județean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, dar și a premierului Victor Ponta şi au cerut demisia celor trei.