26.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrognoză: Băncile est-europene, mai profitabile în următorii ani decât cele din vest

Prognoză: Băncile est-europene, mai profitabile în următorii ani decât cele din vest

„Cu un randament al capitalului investit estimat la 10,9% pentru anii 2012-2015, regiunea va înregistra o rată de profitabilitate atractivă şi mai sustenabilă decât cea din Europa de Vest”, se arată într-un raport al departamentului de analiză strategică al UniCredit, cea mai mare bancă occidentală după active din Europa Centrală şi de Est, potrivit Mediafax.
Autorităţile de reglementare, liderii politici şi băncile centrale încearcă să protejeze Europa împotriva contagiunii crizei datoriilor suverane din zona euro. Noi cerinţe privind lichiditatea instituţiilor de credit occidentale, care controlează 75% din sistemul bancar din estul Europei, au limitat creditarea necesară pentru finanţarea companiilor şi populaţiei.
Activele bancare totale din regiune au crescut chiar şi în timpul crizei declanşate de prăbuşirea Lehman Brothers şi în timpul crizei datoriilor din Europa, chiar dacă ritmul a fost mai lent, arată studiul, publicat, marţi, la Viena. Avansul activelor bancare în intervalul septembrie 2008 – septembrie 2012 a fost de 7,3%, la 2.900 de miliarde de euro.
„Avansul mai lent al activelor totale vine în contextul abordării mai prudente, deteriorării calităţii activelor şi oportunităţilor limitate de investiţii. În plus, raportul dintre împrumuturi şi depozite joacă un rol mai important, subliniind necesitatea îmbunătăţirii structurii de finanţare (…)”, arată studiul.
Eficienţa costurilor şi managementul riscului vor rămâne factorii determinanţi pentru rezultatele băncilor în Europa Centrală şi de Est, notează analiştii UniCredit.
În regiune se pot distinge diferenţe clare, „cu Turcia şi Rusia având performanţe peste aşteptări, în timp ce profitabilitatea sectoarelor bancare din Balcani şi Ucraina este limitată. Calitatea activelor este o sursă de risc, cel puţin până în 2014”, se arată în studiu.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și solidaritate din partea clericilor și credincioșilor în fața avertizărilor meteo de furtuni

În contextul avertizărilor meteorologice de cod galben și portocaliu de furtuni puternice și ploi abundente, Patriarhia Română face apel la rugăciune și solidaritate din...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...

Ministrul Energiei anunţă măsuri speciale pentru a pregăti reţeaua energetică în faţa condiţiilor meteorologice extreme

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunţat finalizarea unui nou comandament energetic, cu scopul de a pregăti România pentru fenomenele meteorologice extreme prognozate în următoarele...
Ultima oră
Pe aceeași temă