9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProfitul grupului Petrom a crescut cu 46%

Profitul grupului Petrom a crescut cu 46%

Profitul net al grupului Petrom a crescut cu 46% în primele nouă luni, la 1,411 miliarde lei (337,2 milioane euro), informează Mediafax.

Această creştere s-a realizat  deşi grupul a înregistrat pierderi, de 116 milioane lei, în trimestrul al treilea ca urmare în principal a deprecierii activelor deţinute în Kazahstan.

Grupul a înregistrat în intervalul ianuarie-septembrie 2009 un profit net de 964 milioane lei, iar în trimestrul al treilea al anului trecut câştigul a fost de 632 milioane lei.

Rezultatele grupului sunt raportate conform standardelor internaţionale de contabilitate.

În primele nouă luni ale acestui an, grupul Petrom a înregistrat vânzări de 13,158 miliarde lei (3,145 miliarde euro), valoare cu 11% peste cea din perioada similară a anului trecut, de 11,866 miliarde lei.

Vânzările din trimestrul trei au cumulat 4,815 miliarde lei, fiind cu 6% peste cele din intervalul iulie-septembrie 2009, de 4,538 miliarde lei. Vânzările exclud accizele la produse petroliere, potrivit Petrom.

„Pe parcursul trimestrului al treilea, mediul favorabil al preţurilor la ţiţei şi optimizarea continuă a operaţiunilor în rafinare au susţinut performanţa intrinsecă a companiei. În plus, îmbunătăţirea continuă a structurii noastre de costuri ne-a ajutat să atenuăm efectele deteriorării continue a cererii interne, atât pe piaţa combustibililor, cât şi pe cea a gazelor naturale. Profitul nostru a fost influenţat negativ în trimestrul al treilea de deprecierea activelor din Kazahstan şi de pierderi valutare aferente împrumuturilor în dolari acordate de Petrom filialelor din Kazahstan”, a declarat directorul general executiv al OMV Petrom Mariana Gheorghe, în raportul trimestrial al grupului.

În primele nouă luni grupul a realizat investiţii de 2,976 miliarde lei (711,3 milioane euro), în creştere cu 9% faţă de perioada similară a anului trecut, când au cumulat 2,74 miliarde lei.

Investiţiile efectuate în intervalul iulie-septembrie, de 990 milioane lei, au fost cu 50% mai mari decât cele din trimestrul al treilea al anului trecut, de 662 milioane lei.

„În ultimele luni, în conformitate cu direcţiile noastre strategice, am făcut progrese vizibile în cadrul proiectului centralei electrice de la Brazi şi am stabilit parteneriate cu firme cu reputaţie internaţională, în vederea maximizării producţiei în zăcămintele mature selectate, creşterea cumulativă estimată a producţiei din aceste zăcăminte în următorii cinci ani fiind de 50%. În ultima parte a anului 2010 ne vom intensifica eforturile investiţionale, cu accent în special pe forajul sondelor de dezvoltare şi productie şi pe reparaţii capitale la sonde în E&P (Explorare şi Producţie – n.r.) pentru a reduce declinul natural al producţiei, concentrându-ne totodată pe managementul strict al costurilor şi pe disciplina financiară pentru a asigura rezultate bune în pofida deteriorării condiţiilor de piaţă”, a mai spus Gheorghe.

 

Cele mai citite

Horoscop 21 decembrie 2024. Provocări și oportunități

Horoscop 21 decembrie 2024. Ziua aceasta evidențiază diverse provocări și oportunități pentru fiecare zodie. Fiecare semn zodiacal este încurajat să reflecteze asupra vieții personale și...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă