4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProducatorii de vopsele nu se tem de concurenta europenilor

Producatorii de vopsele nu se tem de concurenta europenilor

Producatorii din industria de lacuri si vopsele estimeaza ca valoarea acestei piete se ridica la peste 170-180 milioane de euro la sfarsitul anului 2005. Dupa parerea unora, aceasta cifra a crescut in 2006 cu 30%.
Producatorii spun ca piata lacurilor si vopselelor se dezvolta intr-un ritm alert, similar cu cel al constructiilor – segment cu cea mai mare crestere economica din Romania.
"Piata este extrem de competitiva si, in acelasi timp, este dominata de producatorii locali, foarte apropiati in cote de piata si valoare. In prezent, ponderea produselor de provenienta europeana este destul de redusa, segmentul fiind practic acaparat de companiile romanesti",
ne-a declarat directorul de marketing pal Fabryo Corporation, Marga Alexe. Aceeasi opinie o are si directorul de marketing al producatorului Köber, Stefan Barna, care a subliniat ca pe segmentul produselor decorative destinate populatiei piata este dominata de producatorii romani. "Din acest motiv este greu de crezut ca vor aparea presiuni suplimentare din partea producatorilor externi, mai ales ca acestia se gasesc pe piata de ani buni", a precizat Barna.

2007, anul departajarilor pe piata

Reprezentantii marilor producatori romani spun ca lupta pentru cota de piata se da pentru procente de o singura cifra. Departajarile serioase sunt asteptate anul acesta, cand se va vedea mai clar efectul strategiilor pe termen lung pe care le-a adoptat fiecare companie. Pe de alta parte insa, trebuie avut in vedere ca diferentierea se realizeaza foarte greu pe o piata in care produsele au o implicare emotionala mica si beneficii care trebuie explicate amplu, cu argumente si detalii cu care utilizatorii produselor nu sunt inca familiarizati. In cea mai mare parte, consumatorii casnici nu asociaza marca cu producatorul. Ei retin un brand, pe care il asociaza cu anumite valori in functie de efortul de marketing al fiecarei companii. In acelasi timp, pe rafturile magazinelor exista zeci de repere, in timp ce un producator are in portofoliu sute de produse. De aceea, un cuvant greu de spus il au si vanzatorii, care sunt intrebati de consumatori, derutati de numarul mare de produse, incotro sa se indrepte. Nu in ultimul rand, un factor de influenta asupra consumatorului il reprezinta si recomandarile altor persoane, familiarizate cu anumite produse.

Consumatorii casnici acopera 60% din vanzari

Consumatorii casnici genereaza cea mai mare parte din vanzarile de lacuri si vopsele. Din estimarile producatorilor, aproape 60% din volumul de produse este generat de acesti consumatori, in timp ce restul de 40% este destinat consumului business to business. Produsele sunt destinate fiecarui segment de piata – economic, mediu si premium.
"Producem si comercializam produse pentru toate categoriile de clienti si incercam sa mentinem cea mai buna calitate pentru toate categoriile de produse", ne-a declarat directorul general executiv al Policolor, Ivan Sokolov.
La Fabryo Corporation, introducerea pe piata a produselor realizate in parteneriat cu DuPont au contribuit la o crestere a vanzarilor de 100% pe lacuri si la una de 55% pe vopsele lavabile.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Ilie Bolojan: Fac un apel public către Nicolae Ciucă, Mircea Geoană şi Elena Lasconi să găsească o soluţie în al 11-lea ceas

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, cere candidaților de dreapta, să găsească o variantă de a nu fragmenta voturile Partidul Național Liberal a organizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă