Conform documentului emis de Ministerul de Interne, în perioada în care a activat în structura IPJ Gorj, subofițerul Laurențiu Grecu a fost un angajat mediocru, sancționat în repetate rânduri pentru abateri disciplinare și acte incompatibile cu statutul de polițist. Astăzi magistrat onorabil, apărat chiar de CSM, subofițerul Grecu se bătea în trecut prin barurile din Motru, intervenea ilegal în anchetele colegilor și se comporta necorespunzător în localurile de alimentație publică. Adică, pe românește, ofițerul de Ordine Publică Laurențiu Grecu cerea taxe de protecție comercianților, dar și consuma mâncare și băutură prin restaurante fără să achite notele de plată.
La absolvirea Academiei de Poliție a fost apreciat cu calificativul MEDIOCRU, fiind caracterizat ca un student nemotivat din punct de vedere profesional, incapabil să-și asume responsabilitatea faptelor comise. A creat o serie de probleme pe linie disciplinară, fapt ce a atras sancționarea acestuia în repetate rânduri.
Se împrumuta, apoi “uita” să dea banii înapoi
Așa cum au reținut șefii MAI, „din păcate, comportamentul avut pe timpul școlarizării s-a perpetuat și în activitatea de ofițer operativ în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj”.
Astfel, lui Grecu i s-a reținut faptul că „la data de 20.09.2002 a fost sancționat cu 5 zile consemnare pentru compromiterea onoarei și demnității militare prin lovirea în mod nejustificat a unui cetățean într-un bar în Motru”. După un an, bătăușul Grecu a intrat din nou în atenția șefilor. „La data de 12.09.2003 a fost sancționat cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 10% pe timp de 3 luni pentru imixtiune ilegală în activitatea altui polițist și comportare necorespunzătoare, în mod repetat, în localurile de alimentație publică din Motru”.
Concret, așa cum își mai amintesc ofițeri de Poliție din Gorj, pe când era polițist Laurențiu Grecu a intervenit într-o anchetă ce îl viza pe socrul său, Nica, ce la acel moment deținea un abator și era cercetat pentru diverse acte de evaziune. În ce privește comportamentul necorespunzător în localurile de alimentație publică din Motru reproșat în caracterizare, acesta se referă la faptul că, fiind polițist, Marius Laurențiu Grecu cerea taxe de protecție celor ce vindeau prin piețele publice, dar și produse alimentare sau alcoolice fără să achite contravaloarea acestora. Reclamat de cei păgubiți și abuzați, ofițerul Grecu a fost cercetat disciplinar de conducerea IPJ Gorj. Dar degeaba, așa cum reiese din caracterizarea din dosarul său: „Cu toate măsurile și diligențele depuse de șefii profesionali, ofițerul a continuat să dea dovadă de rea-credință, iar în luna iunie 2004, în urma unor sesizări, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de cercetări privind unele abateri reclamate de cetățeni din orașul Motru”.
Inutil însă. Cu un comportament apropiat de un infractor, Laurențiu Grecu a continuat în același stil. Ba, mai mult, șefii aveau să descopere că ofițerul Grecu își rotunjea veniturile în mod ilegal din diverse afaceri, dar și că lua bani cu titlul de împrumut și nu îi mai restituia. „Deoarece s-au confirmat din nou abateri de la normele legale, respectiv exercitarea unor acte de comerț, împrumuturi de bani neonorate, comportare necorespunzătoare în societate, s-a propus destituirea din Poliție a ofițerului”, se arată în caracterizarea emisă de IPJ Gorj.
Gata să fie dat afară în mod umilitor din Poliție, Laurențiu Grecu a fost mai rapid și și-a depus imediat demisia. Ce i-a fost aprobată în aceeași zi, la data de 15.06.2004. Probabil conducerea de atunci a Inspectoratului de Poliție Gorj își făcea cruce de bucurie că scapă de Grecu. Ce nu se știa era că, peste ani, același Laurențiu Grecu avea să devină procuror, să ancheteze fix faptele pentru care a fost sancționat ca polițist.
A continuat „în civil“ activitățile preferate
Pus pe liber din Poliție, Grecu s-a implicat apoi în diverse afaceri cu caracter penal. A fost chiar cercetat în anul 2004 de procurorii de la Curtea de Apel Craiova pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la fals intelectual. Este de notorietate faptul că actualul procuror Grecu a falsificat contractul de vânzare-cumpărare a unui camion pe care nu îl achitase integral, iar cu respectivul document fals a indus în eroare poliţiştii şi a obţinut înmatricularea camionului pe numele firmei soţiei. S-a ales atunci cu iertarea procurorilor în baza articolului 18 indice 1 din vechiul Cod Penal și cu o amendă administrativă. A emis apoi file cec completate greșit (ce oricum nu aveau acoperire) și a păcălit diverse firme.
Rușinea Ministerului Public
În mod normal, Laurențiu Grecu nu ar fi avut cum să intre în magistratură cu o asemenea caracterizare. Acesta este un lucru cert. Doar dacă nu cumva și-a falsificat CV-ul și caracterizarea emisă de IPJ Gorj. Cu toate acestea, așa cum ne-a explicat Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când Grecu a fost admis în magistratură, la data de 21.11.2010, instituția CSM cerea candidaților o caracterizare provenită doar de la ultimul loc de muncă. Iar cum Grecu devenise între timp avocat, cel mai probabil și-a oferit singur, în numele cabinetului său, cea mai frumoasă caracterizare. Cum nimeni nu știa de isprăvile lui Grecu din perioada în care a fost ofițer MAI, a fost acceptat să intre în corpul magistraților. În mod ciudat însă, deși în presă au apărut documente ce arată și demonstrează clar faptul că Laurențiu Grecu a fost și anchetat penal, și implicat în acte de cămătărie, nici o instituție nu ia măsuri. Din contră, CSM i-a apărat reputația în cursul anului 2016. Care reputație? Nici Inspecția Judiciară, atât de atentă în ultimul timp la unele derapaje ale procurorilor, nu face nimic. Susține că lui Grecu nu i se mai poate pune în discuție buna reputație pentru că această procedură i-a fost aplicată la admiterea ca procuror. Da, dar atunci Inspecția habar nu avea că Laurențiu Grecu a fost anchetat penal, că are cazier, că este implicat în activități de cămătărie. Și tot astfel, nimeni nu a fost vreodată curios să afle ce opinie au șefii MAI despre fostul ofițer Laurențiu
Grecu.
Traseul documentelor
Conform unui răspuns al IPJ Gorj, în anul 2010, pe 20 decembrie, Laurențiu Grecu a solicitat o copie a caracterizării, fiindu-i necesară la CSM. Apoi, la data de 28.09.2012 a solicitat o nouă caracterizare. Probabil pentru ORNISS. Este deosebit de interesant dacă cele două documente eliberate de IPJ au ajuns în forma în care au fost eliberate la cele două instituții sau pe drum au suferit modificări.
Procurorul Laurențiu Grecu beneficiază și de autorizație ORNISS (Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat). Deși la emiterea unei astfel de certificări sau autorizări se au în vedere referințele și caracterizările de la locurile de muncă anterioare, în cazul lui Grecu autoritățile au făcut o excepție.