6.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrimarul din Râmeț - Alba, trimis în judecată de DNA pentru fraude...

Primarul din Râmeț – Alba, trimis în judecată de DNA pentru fraude cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Vasile Raica, la data faptei primar și viceprimar al comunei Râmeț, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și Daniela Gligor,  funcționar în cadrul Primăriei Râmeț, județul Alba, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2010-2016, inculpatul Raica Vasile, în calitățile menționate mai sus, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), pe numele altei persoane, mai multe documente false și inexacte (adeverințe, angajamente, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.

O parte din acele documente ar fi fost întocmite de inculpata Gligor Daniela, în calitate de funcționar în cadrul Primăriei Râmeț, județul Alba.

Prin aceste demersuri, inculpatul Raica Vasile ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 315.851 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Cele mai citite

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Meseriile bine plătite care atrag tot mai mulți români: Opțiuni sigure și profitabile

Deficitul de personal calificat pe piața muncii din România a transformat meseriile precum electrician, instalator, bucătar sau mecanic în opțiuni extrem de atractive, atât...

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...
Ultima oră
Pe aceeași temă