Preţurile terenurilor din localităţile aflate în apropierea Bucureştiului s-au redus cu procente cuprinse între 5 şi 60% în doar şase luni, potrivit unei analize realizată de portalul www.imobiliare.ro. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în Chitila, iar cele mai mici scăderi au fost observate în Mogoşoaia, informează money.ro.
Preţurile terenurilor din jurul Capitalei au înregistrat scăderi de peste 50% de la începutul acestui an până la data de 1 iulie 2010. Astfel, cele mai mai scăderi au fost observate în Chitila, unde la începutul anului se cereau 300 de euro/mp, iar acum preţul s-a redus cu 60%, la 120 euro/mp. O scădere de 56% a fost înregistrată în Măgurele, unde acum preţul unui mp este de 37 euro, iar în Bragadiru, preţurile au scăzut la 58 euro/mp, de la 125 euro (-54%).
Proprietarul unui teren intravilan de 570 mp în Otopeni, situat în apropierea zonei centrale, cere puţin peste 50 de euro/mp. „Oferta este cu atât mai atrăgătoare cu cât preţul mediu cerut pentru terenurile scoase la vânzare în Otopeni este în prezent mai mult decât dublu: 112 euro/mp. De remarcat faptul că preţul mediu actual a scăzut cu 42,85% în primele şase luni ale acestui an”, se arată în analiza imobiliare.ro.
În comuna Pantelimon, preţul terenurilor a scăzut în şase luni de zile cu 20%. Pentru cei care deţin lichidităţi, pe piaţă există mai multe oportunităţi de investiţii, printre care un lot de 20 de parcele cu o suprafaţă totală de 5.000 mp, care face parte dintr-un ansamblu rezidenţial. Preţul cerut de proprietar este de 65 euro/mp.
O scădere de 30% a fost înregistrată şi în comuna Voluntari, unde un proprietar a scos la vânzare un teren de 10.000 mp la preţul de 80 de euro/mp, mult sub preţul mediu care depăşeşte 200 euro/mp. Terenul este situat în imediata apropiere a Bulevardului Pipera, în zona Liziera Residence şi Şcoala Americană.