O controversa asupra nivelului preturilor la importurile de gaze rusesti a iscat aprecierile presedintelui Basescu, care a lasat sa se in-teleaga cum ca influentele unor grupuri de interese din jurul Minis-terului Economiei – condus de un conservator – ar explica de ce aceste preturi ar fi practic cele mai inalte din Europa.
Sa fie clar! Este foarte posibil ca in jurul Ministerului Economiei sa graviteze grupuri de interese. Presedintele tarii, care, prin comparatie cu noi, oamenii de rand, are la dispozitie si informatiile confidentiale din partea serviciilor secrete, stie mai multe si nu poate fi contrazis in domeniu. Cel vizat, respectiv ministrul conservator al Economiei, a respins insa acuzatiile si i-a cerut presedintelui probe!
Problema principala in legatura cu nivelul inalt al preturilor gazului importat din Rusia se afla in alta parte. Din pacate, nu prea se vorbeste deschis despre aceasta problema, probabil pentru ca nu-i convine de fapt nici unui politician roman. Nici unuia, indiferent de tabara, intrucat, de ani si ani, problema transcende guvernarile, fiecare dintre acestea fiind nevoita s-o infrunte fara alternativa.
Din cauza unei gestiuni nu prea fericite a relatiilor cu Rusia, dar si a unor inadmisibile cumparari mai ieftine de gaze din Ucraina (gaze suspecte de a fi fost sustrase din gazele rusesti tranzitand aceasta tara), fapt ce a suparat foarte rau Moscova, producatorul si exportatorul Gazprom a decis sa nu mai incheie contracte de livrare directa catre Romania, admitand sa-i furni-zeze acesteia gaze numai prin intermediari agreati de el insusi. Si sa nu ne amagim! Tot ceea ce este obtinut prin intermediari – deci si gazul rusesc – costa mai scump! Deci sa nu ne miram daca platim gazul rusesc mai scump decat altii, care au contracte directe cu Gazprom! Caci nici nu trebuie sa fie de vina vreun oficial roman sau sa existe vreun grup de interese pentru preturi mai piperate, intrucat aces-tea deriva nemijlocit din sistemul de aprovizionare prin intermediari. Ca pot sa existe grupuri de interese care sa profite de pe urma siste-mului, acest lucru este posibil! Dar determinarea ultima a pretului inalt o constituie sistemul prin inter-mediari.
Realitatea este ca Romania nu importa gaze de la Gazprom, cu toate ca foloseste gaz rusesc. Nego-ciatorii romani pot fi geniali, darji si foarte patrioti, dar nu le foloseste la nimic! Ei nu ajung sa negocieze cu Gazprom. Pana ca grupuri de interese sa impinga preturile in sus, din care sa-si sustraga profitul pe seama consumatorilor, o fac inter-mediarii! Care, sa nu ne ferim de a o spune pe sleau, reprezinta chiar Gazprom, adica interese rusesti. Ca diferitele guvernari sau chiar diversi ministri din cadrul aceleiasi guvernari pretind ca au obtinut preturi mai bune, asta este o po-veste. Pe pietele europene, in 2003 de pilda, preturile erau mai mici decat in 2005 la gazele rusesti. Aceasta nu inseamna insa ca ministrii romani din 2003 au „obtinut” preturi mai bune in 2003 decat in 2005. Si, ca atare, nici nu se poate discuta in acesti termeni, desigur daca vrei sa mentii un grad minim de seriozitate a discutiei.
Prea multe de facut Romaniei nu-i ramane. Gazul importat este rusesc. Dar producatorul – Gazprom – nu-l vinde Romaniei, ci unor intermediari infiintati tot de catre Gazprom, respectiv o companie integral ruseasca si una mixta germano-rusa (in care partenerul rus este tot Gazprom). Si acest sistem, sa fie clar, opereaza de ani si ani. Si mereu si mereu de la instituirea sistemului Romania a platit mai scump gazul. Pur si simplu pentru ca, in cazul consumului romanesc din gazul rusesc, Gazprom este producatorul, Gazprom este exportatorul, Gazprom este importatorul, iar distribuitorii sunt, in momentul de fata, o companie germana si una franceza. Cum dracu' sa nu fie gazul gatuitor de scump?!
De ce Romania a acceptat sistemul este o alta problema. Nimeni nu discuta deschis despre acest lucru, probabil din cauza resorturilor si implicatiilor politice. Daca observam insa cu atentie, sistemul – inaugurat si brevetat in Romania – a fost treptat-treptat impus si altor tari si se incearca a fi generalizat. Partea romana ar trebui sa-si asume politic sistemul – daca nu s-a impacat cu gandul, cu toate ca in practica s-a supus de fapt acestuia fara cracnire – ca pret al apartenentei la NATO, ca pret al prezentei bazelor americane pe teritoriul tarii, ca pret al aderarii la Uniunea Europeana, toate din perspectiva unei tari mici aflate in coasta Rusiei. In orice caz, a dis-cuta, in aceste conditii, numai despre efectele sistemului – respectiv nivelul inalt al preturilor de achizitie – este un exercitiu inutil.
