3.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrejudiciu de 1,1 milioane euro la Direcția de Pază și Ordine a...

Prejudiciu de 1,1 milioane euro la Direcția de Pază și Ordine a județului Brașov

Procurorii anti-corupție au finalizat cercetările în dosarul penal în care Ion Chiran, la data faptelor director al Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov, este cercetat pentru abuz în serviciu în formă continuată (3 fapte) și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Din rechizitoriul întocmit de DNA reiese că în perioada 2010 – 2014 acesta și-ar fi încălcat atribuțiunile de serviciu atunci când a pus la dispoziția unei societăți comerciale (pe care ar fi administrat-o împreună cu o rudă a sa și care avea ca obiect prestarea unor servicii de protecție și pază), în baza unui contract de comodat, un imobil și un număr de peste 100 angajați (foști agenți de pază disponibilizați de la D.P.O. Brașov).

„Inculpatul ar fi încheiat cu aceeași societate mai multe contracte de asociere în participațiune care aveau ca obiect derularea în bune condiții a contractelor de prestări servicii de pază la anumiți beneficiari ai Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov, fără inițierea și desfășurarea unei proceduri de licitație deschisă, ar fi dispus introducerea unor clauze contractuale în așa fel încât împărțirea rezultatelor financiare să se realizeze aproape exclusiv în beneficiul societății respective (inițial 97% ulterior 99% din veniturile realizate de asociere) și ar fi decis nejustificat plata către aceeași firmă a unor sume de bani în condițiile în care serviciile de pază au fost executate în mare parte de agenți din cadrul Direcției pe care o conducea.”, se arată într-un comunicat emis de DNA.

Ion Chiran a avut grijă să-și majoreze salariul de bază fără respectarea prevederilor legale, prin întocmirea a patru acte adiționale la contractul individual de muncă. Procurorii au calculat că bugetul Direcției de Pază și Ordine a județului Brașov a fost prejudiciat cu suma totală de 5.026.617 lei, concomitent cu asigurarea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea administrată de inculpatul Chiran Ion.

Direcția de Pază și Ordine a Județului Brașov a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.510.594 lei, iar în cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Chiran Ion.

Cele mai citite

Horațiu Potra deținea ilegal trei pistoale. Călin Georgescu crede că totul e un „plan malefic” pentru a fi arestat

Apar noi detalii în dosarul în care mercenarul Horaţiu Potra este acuzat că plănuia proteste violente în Bucureşti. Fostul luptător din Legiunea Străină nu...

UE dă noi sancțiuni ce vizează în special „flota fantomă” a Rusiei

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit miercuri asupra celui de-al 15-lea set de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu războiul său de...

Macron vrea să aducă trupe de menținerea păcii în Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va discuta cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, posibilitatea desfășurării unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, relatează Politico. Întâlnirea...
Ultima oră
Pe aceeași temă