7.7 C
București
duminică, 3 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPonta renunţă la creşterea taxelor, Oprescu la cea a gigacaloriei

Ponta renunţă la creşterea taxelor, Oprescu la cea a gigacaloriei

Nivelul taxelor şi impozitelor locale aplicabil din 2013 pentru următorii trei ani nu va mai fi majorat cu 16,05%, după cum propusese anterior Ministerul Finanţelor. Proiectul de lege prezentat de această instituţie pe site-ul ei de internet a fost retras. Aceasta după ce apariţia propunerii a stârnit furia premierului Victor Ponta.

Victor Ponta: N-a fost o discuţie veselă

Prezent la Realitatea TV, Victor Ponta a povestit cum a aflat de majorarea taxelor dintr-o ştire de presă. „Când am văzut ştirea – căci eu n-am văzut propunerea – l-am sunat pe ministrul Florin Georgescu şi am spus: «Domnule, aţi înnebunit, ce aveţi?». El a spus că nu ştie nimic şi că-l sună pe secretarul de stat Liviu Voinea. Îl sună pe Voinea, care spune: «Nu ştiu nimic. Că aşa este la Ministerul Finanţelor, este ca într-o «Scrisoare pierdută». După care m-au sunat înapoi, în aceeaşi ordine ierarhică, şi mi-au explicat. Sigur, discuţia nu a fost aşa de veselă cum o descriu eu. O dată la trei ani, conform legii, autorităţile locale au voie, nu obligaţia, să actualizeze taxele locale cu inflaţia. Pentru asta, Ministerul Finanţelor dă o hotărâre care spune cât este inflaţia şi cât este maximul cu care pot să mărească, după care, de la anul, primarul, dacă consideră că are nevoie de mai multe venituri, împreună cu consiliul local, poate să mărească anumite taxe. Sigur că m-am enervat pentru că nu am fost consultat şi nu au explicat ei ce explic eu acum”, a spus Ponta la Realitatea TV.

Majorările taxelor locale sunt prevăzute însă prin Codul Fiscal, sunt adoptate o dată la trei ani, iar premierul nu are de ce să fie informat de o măsură care nu este altceva decât o obligaţie legală a Finanţelor.

Explicaţiile Ministerului de Finanţe

Privitor la apariţia proiectului de lege, într-un comunicat de presă remis ieri, oficialii Ministerului Finanţelor au ţinut să menţioneze că majorarea taxelor locale la fiecare trei ani, cu rata inflaţiei din perioada res­pectivă, nu e facultativă, ci obligatorie, şi că ar fi trebuit făcută de fostul guvern Ungureanu. Acesta a şi avut, de altfel, un proiect de lege în martie 2012, ce prevedea creşterea taxelor locale tot cu 16,05%, la care a renunţat însă. Potrivit Codului Fiscal, ajustarea taxelor şi impozitelor trebuie făcută până la finele lunii aprilie. Ultima dată aceste obligaţii au fost majorate în luna august 2009, nivelurile introduse fiind valabile pentru perioada 2010-2012.

Menţinerea taxelor, o veste bună

Dacă măsura propusă de Finanţe ar fi fost adoptată, bugetele locale ar fi încasat în 2013 cu 550 milioane lei în plus. Menţinerea taxelor la actualul nivel este o veste bună pentru mediul de afaceri, în timp ce primarii unor municipii mai mici afirmă că oricum nu era recomandabilă creşterea taxelor. Acestea oricum nu sunt plătite de mulţi contribuabili.

„Nu cred că primăriile serioase ar fi afectate (de nemajorarea taxelor – n.r.). Aceasta deoarece proiectele de buget ale localităţilor pentru 2013 ar fi trebuit făcute până acum şi deci nu luau în calcul creşterea”, spune Dan Schwartz, partener la Scot & Company Consulting.

Pe de altă parte, Cristian Duică, primarul oraşului Roşiori, afirmă că oricum în oraşele mici, mai sărace, taxele locale nu pot fi mărite cu uşurinţă deoarece ar scădea numărul celor care le plătesc. Administraţiile locale au libertatea creşterii taxelor cu până la 20% din nivelurile impuse prin Codul Fiscal.

Oprescu nu mai scumpeşte nici el gigacaloria

Primăria Generală a Capitalei va renunţa să mai ceară, cel puţin pentru această iarnă, scumpirea gigacaloriei de la 170 de lei la 328 de lei. Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, spunea miercuri că majorarea preţului la gigacalorie (de la preţul subvenţionat la costul de producere a acesteia) urma să fie aplicată în cazul celor ale căror venituri lunare medii pe familie depăşeau 2.000-2.500 de lei.

„Nu mai pot să fac faţă cu subvenţia. Nu mai pot. Nu mai am cum să subvenţionez”, se plângea miercuri Oprescu Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor. Oprescu a susţinut că tot cere de patru ani Administraţiei Financiare listele cetăţenilor cu venituri peste 2.000 de lei, care vor fi nevoiţi să plătească preţul real.

Joi, după comentarii publice mai degrabă negative la adresa iniţiativei sale, primarul general şi-a recăpătat brusc optimismul şi dărnicia. „Unde s-a dus suta se duce şi mia. Ei plătesc 170, iar res­tul până la 328 am pus banii deoparte să o plătesc. Iarna asta, din punctul meu de vedere, nu e nici o problemă”, a spus Sorin Oprescu într-o emisiune televizată. 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Scut uman în jurul suitei regale. Sute de spanioli au aruncat cu noroi și lemne în regele Felipe și regina Letizia

Cu faţa şi hainele pline de noroi, regele şi regina au fost nevoiţi să-şi încheie vizita la Paiporta, epicentrul inundaţiilor care au afectat Spania Sinistrații...

Câte o mașină de poliție la fiecare secție de votare în Republica Moldova

Simpatizanți ai lui Șor ar fi promis bani în schimbul voturilor împotriva unui anumit candidat Echipajele de poliție vor monitoriza dacă, în turul doi al...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă