Grupul financiar polonez Getin Holding a încheiat un acord cu Volksbank Leasing International privind preluarea diviziilor din România şi Polonia ale companiei austriece pentru 163 milioane zloţi (38,9 milioane euro). „Tranzacţia ar trebui să se încheie în următoarele trei luni”, se arată într-un comunicat al grupului financiar, citat de Mediafax.
Getin, care a preluat la sfârşitul lui 2013 insituţia de credit Romanian International Bank (RIB), va plăti circa 52 milioane de zloţi (12,4 milioane de euro) pentru VB Leasing Romania şi aproximativ 111 milioane de zloţi (26,5 milioane de euro) pentru afacerile din Polonia.
Getin intenţionează să finanţeze achiziţia în parte din împrumuturi şi a convenit să acorde şi fonduri de 3,2 miliarde de zloţi (763 milioane de euro) pentru cele două divizii, banii urmând să fie folosiţi pentru plata unor finanţări acordate anterior de compania austriacă subsidiarelor. Grupul polonez trebuie să pună la dispoziţia VB Leasing Romania fonduri de 459 de milioane de zloţi (109,5 milioane de euro).
VB Romania IFN este unul dintre cei mai mari şase jucători de pe piaţa locală de leasing şi operează prin şapte sucursale.
Ca urmare a preluării integrale a VB Leasing România, Getin va obţine controlul indirect şi asupra VBL Broker de Asigurare, o subsidiară a VB Leasing.
Băncile deţinute de grupul polonez, Getin Bank, Idea Bank şi RIB, vor cumpăra portofolii de împrumuturi de la cele două companii de leasing care vor fi preluate. Preţul nu a fost dezvăluit.
Getin Holding a finalizat la sfârşitul anului trecut achiziţia insituţiei de credit RIB, devenind acţionar cu drepturi depline.
Grupul financiar polonez, fondat de omul de afaceri Leszek Czarnecki, este una dintre cele mai mari companii listate la bursa din Varşovia. Czarnecki deţine în prezent 55,8% din acţiunile Getin Holding.
Getin Holding are activităţi în Polonia şi Europa de Est, în domeniul bancar, al intermedierilor financiare, asigurărilor şi al leasingului.
Grupul controlează trei bănci, Idea Bank, lider pe piaţa creditelor auto în Ucraina, Sombelbank din Belarus, concentrată pe împrumuturi de retail, şi Kubanbank din Rusia. Getin mai deţine în Rusia compania Carcade, prezentă pe piaţa leasingului.
Cu o avere estimată de Forbes la 1,4 miliarde de dolari, Leszek Czarnecki este unul dintre cei mai bogaţi oameni din Polonia.
Grupul Volksbank a început în 2013 procesul de vânzare al Volksbank Leasing International, cu operaţiuni şi în România. Banca a fost nevoită să vândă operaţiuni din Europa Centrală şi de Est ca urmare a condiţiilor impuse de Comisia Europeană pentru ajutorul financiar primit de Volksbank de la statul austriac în contextul crizei financiare.
În octombrie 2011, controlul Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, din Rusia.
Grupul austriac Volksbank deţine 51% din acţiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania şi BPCE din Franţa au câte 24,5%.