Introducerea unei asigurari obligatorii a locuintelor incepand cu anul 2006 ar putea fi amanata, unul dintre cele mai importante motive fiind pretul reasigurarii pe piata externa. Se asteapta, totusi, ca proiectul sa fie finalizat in cel mult o luna si jumatate.
„Desi dorinta noastra este ca asigurarea locuintei sa devina obligatorie de anul viitor, acest lucru nu poate fi o certitudine in momentul actual, ne-a declarat Radu Mircea Popescu, consilier in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), institutie care pregateste proiectul unei legi pe acest domeniu. Exista mai multi factori care trebuie luati in calcul, iar cel mai important este pretul reasigurarii pe piata externa. In acest moment, proiectul legii este in faza conceptuala”, a declarat consilierul MAI. El a precizat insa ca spera ca in cel mult o luna si jumatate proiectul sa fie definitivat.
Desi in primavara acestui an presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Nicolae Crisan, propunea o abordare locala a asigurarii obligatorii a locuintelor, autoritatile s-au indreptat spre o forma-standard a politei, prin care romanii vor plati pentru trei riscuri catastrofale Ð inundatii, alunecari de teren si cutremur Ð indiferent de zona in care locuiesc. Adica, cei din judetul Timis, de exemplu, vor plati si pentru cutremur chiar daca zona respectiva nu este expusa acestui risc. La fel, bucurestenii vor plati pentru riscul de alunecare de teren.
„Este normal ca toti sa platim pentru aceste riscuri, intrucat este vorba de un criteriu de baza al asigurarii, acela de dispersie a riscului”, spune Bogdan Andriescu, presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania (UNSICAR). Acesta a precizat ca nimeni nu ar asigura doar riscul de cutremur intr-o zona in care este cert ca acesta se va produce. Asa cum spunea Radu Mircea Popescu, asigurarea va functiona pe principiul solidaritatii.
Potrivit conceptului actual al proiectului de lege, romanii isi vor asigura locuintele la societati care vor fi autorizate de catre CSA, pe baza criteriilor financiare, sa vanda aceste polite. Pana aici principiul este similar cu cel al asigurarii obligatorii de raspundere civila auto (RCA). Mai departe, societatile respective ar urma sa transmita lista asiguratilor catre CSA, de unde va pleca catre autoritatile locale. Acestora din urma le va reveni rolul de a verifica daca toti proprietarii aflati in evidenta detin polita de asigurare.
Costul politei depinde de pretul reasigurarii
Pana la stabilirea costului asigurarii obligatorii, autoritatile vor trebui sa stabileasca suma asigurata, francizele si sa cunoasca pretul reasigurarii riscurilor pe piata externa.
„S-au purtat discutii cu brokerii de reasigurare, care au exprimat deja niste cifre. S-ar putea sa avem o prima de reasigurare de 200-250 milioane de dolari pe an, dar care, datorita inundatiilor din acest an, ar putea creste cu 10-15%. Problema este ca prima de reasigurare trebuie platita intr-un anumit termen, indiferent de gradul de colectare a primelor de asigurare la intern”, a declarat Nicolae Crisan. Cu alte cuvinte, daca vom avea asigurare obligatorie pentru locuinte, indiferent daca romanii vor plati sau nu prima aferenta, reasiguratorii externi, cei care dau banii in cazul producerii riscului asigurat, trebuie sa-si primeasca in termenul stabilit valoarea contractului.
Posibila finantare de la Banca Mondiala
Grupul tehnic de lucru pentru identificarea unei solutii de asigurare a locuintelor la riscurile de catastrofa nu a avut intalniri recente. Din acest grup fac parte reprezentanti ai CSA, in calitate de consultanti, ai Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), ai Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare (UNSAR) si ai UNSICAR.
„Desi in ultima perioada nu au avut loc intalniri ale grupului de lucru, pot spune ca au fost agreate principiile de baza pe care va fi construit proiectul. Mai mult, acesta respecta in foarte mare masura si principiile agreate de Banca Mondiala, ceea ce probabil va duce la implicarea financiara a acestei institutii”, a declarat Karina Rosu, reprezentantul UNSICAR in cadrul grupului de lucru. Nu trebuie uitat faptul ca institutia financiara internationala a atras atentia inca de acum cativa ani ca peste 70% din fondul actual de locuinte din Romania prezinta un grad avansat de uzura, de peste 60%.
Pana nu demult, elementele stabilite in cadrul discutiilor acestui grup de lucru, care pareau a fi certe, erau urmatoarele: sistem privat de asigurare, acordarea de subventii persoanelor cu venituri mici, suma asigurata – adica valoarea maxima a despagubirii Ð corelata cu valoarea de impozitare a locuintei, dar nu mai mult de echivalentul in lei a 15.000 euro.
Intentia a apartinut si guvernului precedent
Guvernul precedent a avut la un moment dat intentia sa adopte un proiect de lege similar, insa la o societate de asigurari care ar fi apartinut statului. S-a propus atunci infiintarea unei companii de asigurari al carei pachet de actiuni sa fie detinut de Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC), intentie care a starnit un val de proteste in piata romaneasca a asigurarilor.