Noroi, munca de dimineata pana seara, prasila si rachiu. Politica este dezbatuta aprig dupa asfintit la birtul din sat care este si magazin alimentar, si market de confectii, si toneta de gumari… „Ce, sa dau eu pamantul? Cat ma tin mainile astea, dau cu sapa, ar, prasesc si culeg. Nici sa n-aud… Ce lege? Este al meu si nu discut!”, striga mos Vasile Huma din Trifesti, judetul Iasi.
„Poiana lui Iocan”, crasma satului, este in fiecare seara plina de oamenii arsi de soare si de vant, plini de glod, cu doar cativa dinti in gura. Saracia se vede pe fata lor, pe hainele ponosite si pe gumarii sparti… Dar nu renunta la bruma de pamant pe care au mostenit-o. „Mi-ar conveni mai mult sa dau pamantul in arenda. Dar sa vad ce-o sa spuna legea. Nu ma arunc cu capul inainte. Dar de vandut pamantul, nici in ruptul capului… Stau acum la cotitura ca intram in UE si se scumpesc terenurile? Asta-i gaselnita lor”, filosofa Matei Vilea din Aroneanu, suburbie a Iasiului, una din comunele cele mai vanate de protipendada din capitala Moldovei.
