S-a intrat in faza propriu-zisa de implementare a pensiilor private obligatorii in Romania. Cei obligati de lege sa-si indrepte o parte din contributia sociala pentru pensii catre fonduri de pensii administrate privat – deocamdata o parte reprezentand 2 procente din cele 9,5 procente din salariul brut care constituie contributia angajatului – urmeaza sa opteze spre care dintre fondurile de pensii autorizate sa fie trimise sumele. Restul contributiei urmeaza sa se indrepte pe mai departe catre fondul public de pensii. Cei obligati de lege sunt cetatenii contribuenti la sistemul de pensii cu o varsta sub 35 de ani. Pot, de asemenea, sa dispuna o astfel de redirectionare, dar numai la dorinta personala, contribuentii la sistemul de pensii cu o varsta intre 35 si 45 de ani.
In afara propagandei sustinute pe care societatile de administrare a fondurilor cu pricina si-o fac, in mod firesc, in aceste zile – in fond, pentru a determina atragerea catre ele a partilor din contributii, reclama facuta pe toate caile, prin media sau direct prin agentii de vanzari angajati special in acest scop – se desfasoara o campanie, nu prea la locul ei, de persuasiune, indeosebi prin media, care, fara a-si declara caracterul publicitar, evoca virtuti peste virtuti ale pensiilor private obligatorii, mergandu-se pana la ridicari in slavi total nepotrivite.
Faptul ca sistemul public de pensii este in dezastru si criza acestuia implacabil se va adanci in conditiile imbatranirii populatiei justifica, fara indoiala, cautarile de alternative, iar pensiile private au din acest punct de vedere toata legitimitatea. Sa nu li se acorde acestora atribute peste ceea ce reprezinta si pot sa realizeze. Trebuie spus raspicat ca pensiile private nu constituie cumva o solutie certa pur si simplu pentru ca nu reprezinta o solutie probata. Cazuistica mondiala este prea firava pentru a oferi argumente. In proportie de 90% experienta mondiala in domeniu este in curs. Vorbim de pensiile obligatorii administrate privat, care creeaza probleme tocmai din cauza obligativitatii, si nu de cele facultative, care, prin faptul ca au caracter facultativ, tin, dincolo de unele reguli ce trebuie respectate, de responsabilitatea celor care decid sa se implice. Actualele scheme de pensii private obligatorii constituie o inventie a Bancii Mondiale cu o destinatie precisa: tarile foste comuniste din Europa Centrala si de Est si din spatiul ex-sovietic. O experienta a tarilor capitaliste mature nu poate fi invocata: aceasta experienta nu exista in domeniu. Evident, oricat de devreme dupa caderea comunismului au fost implementate, schemele de pensii private obligatorii existente se afla inca in perioada de acumulare, si nu de operare, care nu vine decat dupa 20 de ani. Sistemul mizeaza pe faptul ca niste entitati private vor "impuia" banii si, la sfarsitul perioadei de cotizare, sumele depuse de cotizanti vor fi sporit, urmand a fi distribuite drept pensii sume mai mari decat cele depuse. Este perfect posibil, este chiar probabil, dar evident, nu este catusi de putin sigur! De altfel, tinand cont de multiplele imponderabile – esecurile investitionale, caderile economice, turbulentele financiare, crahurile si catastrofele care pot interveni in perioade de decenii –, nimeni nu ofera nici o garantie, nici pentru protectie contra inflatiei, nici pentru eventualele randamente de "impuiere" a banilor. Nici nu s-ar putea sa se ofere aceste garantii, pentru ca firmele private implicate n-au cu ce sa garanteze in cazuri de falimente (numai cu activele ramase, dar acestea pot reprezenta doar mai nimic!). Iar statul, care nu are nici o implicare, nu ofera, evident, nici o garantie! Singurul lucru ce poate fi garantat este suma cotizatiilor minus suma comisioanelor percepute pentru functionare de catre societatile de administrare. si aceasta garantie nu este asigurata de catre stat, ci de un fond de garantare constituit de ansamblul societatilor de administrare. Tot evident, acoperirea din acest fond nu poate fi generala, ci este operationala doar in cazuri de accidente de parcurs ale unora dintre jucatori.
Deci, sistemul, asa cum ar urma sa opereze si in Romania, este potential competitiv cu sarcinile asigurarii "batranetilor" cotizantilor, dar nu cu o deplina certitudine, in ciuda multiplelor precautii pe care legea si le-a luat in domeniu, precum legitimitatea, notorietatea si credibilitatea societatilor de administrare, raportarea sistematica a situatiei conturilor personale ale cotizantilor sau impunerea unei anumite structuri de plasament pentru banii stransi spre a se evita hazardul, riscurile prea mari ori afacerile speculative.
Problema cea mare a pensiilor private obligatorii este tocmai lipsa de garantii in conditiile in care exista obligatia participarii. si vizat in domeniu este statul. In cazul pensiilor private facultative, aceasta problema nu exista: cotizatiile se platesc suplimentar, fiecare devine participant doar daca doreste, statul nu impune nici o obligatie si deci poate sa nu-si asume nici o obligatie.
In mod evident, este greu, daca nu imposibil, de a se gasi o solutie functionala pentru contradictoria implicare a statului in problema pensiilor private obligatorii. Deocamdata, s-a ales solutia defavorabila cotizantilor si, indirect, extrem de favorabila societatilor de administrare. Pentru acestea din urma, pensiile private obligatorii reprezinta cea mai mare si mai fara de batai de cap afacere imaginata vreodata! Statul le face, cel putin indirect, cadou sume colosale pe decenii si acestea incep sa faca plati din ceea ce strang si administreaza numai dupa 20 de ani. Sa recunoastem ca pe o asemenea afacere pot fi invidiosi si cei mai galonati dintre baronii romani care fac afaceri clientelare cu banul public.
