Miniştrii Finanţelor din zona euro au convenit luni asupra principalelor opţiuni prin care ar putea consolida resursele financiare ale fondului de stabilitate destinat sprijinirii ţărilor cu probleme, la 1.000 miliarde euro, şi doresc implementarea măsurii în decembrie, transmite Reuters, citată de Mediafax.
Oficialii reuniţi luni în şedinţa Eurogroup au convenit şi au prezentat cele două direcţii principale pe care se va încerca extinderea şi consolidarea Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, cunoscută ca EFSF, şi urmează să consulte pieţele financiare şi agenţiile de rating privind detaliile planului.
„Intenţionăm să finalizăm lucrările privind detaliile operaţionale ale celor două opţiuni până la sfârşitul lunii noiembrie, sub forma unor îndrumări care vor fi aprobate de Eurogroup astfel încât implementarea să aibă loc în decembrie”, a declarat într-o conferinţă de presă preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker.
Presiunile de pe pieţele europene s-au intensificat luni odată cu creşterea costurilor de împrumut ale Italiei la maxime ale ultimilor 14 ani, aproape de niveluri considerate nesustenabile, din cauza temerilor că guvernul de la Roma nu este suficient de stabil pentru a face ordine în finanţele publice. Randamentul obligaţiunilor de stat italiene de referinţă, cu maturitatea la 10 ani, a crescut luni cu 0,3 puncte procentuale, la 6,68%, aproape de pragul de 7% la care mulţi economişti consideră că datoria ar deveni nesustenabilă şi ţara ar trebui să ceară ajutor financiar internaţional.
„Ceea ce aşteptăm de la Italia este să implementeze toate măsurile care au fost anunţate”, a afirmat Juncker.
Ministrul italian al Finanţelor, Giulio Tremonti, şi-a asigurat partenerii din zona euro că Roma intenţionează să implementeze de urgenţă reformele pe care le-a promis la summit-urile UE de la sfârşitul lunii octombrie. Cele mai importante dintre acestea ar fi vânzarea unor active ale statului, modificarea legislaţiei pieţei de muncă şi reforma sistemului public de pensii.
Implementarea acestor măsuri ar avea rolul de a consolida creşterea economică a Italiei şi de a creşte credibilitatea statului pe pieţele financiare. Aplicarea angajamentelor va fi monitorizată de Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană.
Din luna mai a anului trecut, pieţele au blocat finanţarea către Grecia, Irlanda şi Portugalia din cauza percepţiei unor finanţe publice dezordonate, forţând cele trei ţări să apeleze la zona euro şi la FMI.
Grecia are nevoie de următoarea tranşă din pachetul de finanţare externă, de 8 miliarde euro, până la jumătatea lunii decembrie pentru a evita intrarea în insolvenţă, însă disputele politice interne privind măsurile dure de austeritate necesare pentru a obţine banii îngreunează aprobarea plăţii.
Juncker a declarat că tranşa va fi probabil aprobată de miniştrii Finanţelor din zona euro până la sfârşitul acestei luni dacă guvernul de uniune naţională care ar trebui să se instaleze în curând la Atena se va angaja în scris să respecte condiţiile impuse de instituţiile financiare internaţionale.
Liderii europeni au convenit la summit-urile de la finele lunii octombrie creşterea resurselor financiare ale EFSF la 1.000 miliarde euro, pentru a asigura pieţele că mecanismele de siguranţă ale zonei euro pot face faţă unui eventual acord de urgenţă pentru Italia, a treia mare economie a zonei euro.
Fondul trebuie să maximizeze impactul celor 250 miliarde euro pe care le mai are la dispoziţie, iar liderii zonei euro vor să crească resursele instituţiei de 4-5 ori prin „leveraging” (efect de pârghie) financiar, o inginerie folosită de obicei de bănci care, potrivit decalaţiilor anterioare ale lui Juncker, nu prezintă riscuri excesive.
Astfel, miniştrii Finanţelor reuniţi luni în şedinţa Eurogroup au căzut de acord pe cele două direcţii pe care va fi efectuată creşterea EFSF la 1.000 miliarde euro.
Prima dintre acestea este folosirea Fondului pentru garantarea parţială a unei emisiuni de obligaţiuni a unui stat membru astfel încât temerile pieţelor financiare privind lichiditatea unui guvern să fie calmate, cererea pentru titluri la licitaţia principală să crească, iar dobânzile plătite de ţara respectivă să scadă.
Garanţia parţială ar putea fi ulterior detaşată de obligaţiuni şi tranzacşionată separat şi ar fi acceptată la plată numai dacă deţinătorul garanţiei ar poseda de asemenea şi obligaţiuni ale statului respectiv. Astfel, garanţia nu ar putea fi tranzacţionată „la liber”, ci numai între creditorii aceluiaşi stat.
Plata garanţiei ar fi declanşată dacă guvernul respectiv nu ar reuşi să onoreze o tranşă din dobânda sau principalul obligaţiunilor emise.
„Deţinătorul certificatului ar fi atunci îndreptăţit la compensaţie în relaţie cu principalul obligaţiunilor deţinute, până la suma maximă acoperită de certificat. Lucrările continuă la finalizarea detaliilor privind evenimentele care ar putea acţiona ca factori declanşatori, cât şi la termenii plăţii”, se arată într-un document care detaliază opţiunile prezentate de Eurogroup.
Cea de-a doua variantă convenită luni de oficialii europeni este organizarea unor aşa-numite Fonduri de Co-Investiţie, care ar atrage finanţare publică şi privată pentru a consolida resursele de bază ale EFSF. Liderii zonei euro speră că vor atrage bani şi de la state cu rezerve financiare mari, precum China.
Anterior, fondurile de co-investiţie erau numite la lucrările liderilor europeni vehicule investiţionale speciale.
Fondurile de co-investiţie ar cumpăra obligaţiuni pe pieţele primare sau secundare, iar achiziţiile la licitaţiile primare ar putea furniza guvernelor din zona euro bani pentru recapitalizarea băncilor, se spnue în document.
Fondurile ar păstra obligaţiunile cumpărate de la ţările cu probleme până la maturitate, însă le-ar putea vinde pe pieţe odată ce condiţiile de finanţare ar reveni la normal.
Fondurile ar avea capital propriu, iar primul strat de finanţare ar fi oferit de EFSF. Investitorii exteriori, publici sau privaţi, ar asigura al doilea strat de capital, cumpărând titluri de valoare care le-ar asigura participarea la majoritatea sau la toate câştigurile înregistrate de fond.
Al treilea strat de capital ar putea fi compus din datorii cu senioritate. Titlurile de participaţie şi datoriile cu senioritate ar putea fi tranzacţionate liber şi ar atinge maturitatea în funcţie de durata de viaţă a fondurilor de co-investiţie.
„Vehiculul ar putea fi canalizat printr-un fond de trust FMI sau printr-un cont administrativ”, se arată în documentele Eurogroup.
Fiecare fond ar avea un Consiliu de Administraţie desemnat de EFSF, cu o politică investiţională specifică, şi ar furniza investitorilor detalii clare şi transparente privind protejarea intereselor lor şi procesul decizional al instituţiei.
