2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă„Piaţa de asigurări din românia se diversifică permanent"

„Piaţa de asigurări din românia se diversifică permanent”

A condus cea mai importantă bancă a statului, EXIMBANK, iar acum se numără printre puţinele femei manager care decid strategia unuia dintre cei mai importanţi asigurători din piaţă.

 

Vă invităm să parcurgeţi, alături de noi, unul dintre puţinele interviuri acordate presei româneşti de către Mariana Diaconescu, preşedinte directorat ASIROM, care ne aduce precizări în legătură cu provocarea de a prelua conducerea unui asigurător de top, modul în care compania va aborda segmentul de retail, precum şi în ceea ce priveşte strategia de trecere pe profit a ASIROM.

PRIMM: Doamnă preşedinte, acesta este primul interviu pe care îl acordaţi Revistei PRIMM – Asigurări&Pensii. Cum evaluaţi, în acest moment, piaţa românească de asigurări?

Mariana DIACONESCU: Este o întrebare dificilă şi, totodată, interesantă. În opinia mea, piaţa de asigurări din România este una complexă, o piaţă care în ultima perioadă se diversifică foarte mult şi în care resimţim, pe de o parte, efectele crizei economice şi financiare prin care trece economia globală, iar pe de altă parte, consecinţele integrării ţării noastre în Uniunea Europeană.

 

Având în vedere că prognozele pentru următoarea perioadă vorbesc despre o revenire a recesiunii, aţi putea să ne creionaţi o imagine asupra felului în care consideraţi că va evolua piaţa românească de asigurări?

M.D.: Piaţa românească de asigurări este legată indisolubil de evoluţia economică de ansamblu, astfel încât, în anul 2009, am resimţit şi mai acut efectele crizei începute în anul 2008 în piaţa de asigurări, prin descreşterea volumului de prime brute subscrise şi prin scăderea numărului de clienţi. De altfel, ştiţi că efectele acestei crize prelungite până în prima jumătate a anului 2011 s-au materializat printr-o scădere a pieţei, cifrată pentru activitatea de asigurări generale la aproximativ 10%. În definitiv, dacă aşteptările în ceea ce priveşte apariţia unei noi perioade de recesiune se vor confirma, probabil că şi asigurările româneşti vor fi afec­tate. De aceea, eu am convingerea că toţi asigurătorii din piaţa românească se preocupă de aceste aspecte şi au în vedere şi back-up-uri, planuri secundare, pentru a contracara efectele nedorite pe care le-ar putea înregistra în rezultatele financiare.

 

Dacă aşteptările în ceea ce priveşte apariţia unei noi perioade de recesiune se vor confirma, probabil că şi asigurările româneşti vor fi afec­tate.

Care ar fi principalele proble­me cu care se confruntă piaţa românească de asigurări?

M.D.: În ultima perioadă de timp, există o problemă importantă cu care ne confruntăm: pe de o parte, un nivel destul de redus al primelor de asigurare, mai ales pe segmentul de asigurări auto, fapt datorat unei concurenţe foar­te dure între societăţile de asigurări, iar acest nivel relativ scăzut al primelor medii de asigurare se combină şi cu o rată a daunei, o daunalitate foarte mare, tot în acest segment. Uneori, asigurările de răspundere civilă auto, precum şi asigurările de tip CASCO sunt segmente care aduc pierderi asigurătorilor. De aceea, este destul de dificil să păstrezi un echilibru între aceste două componente majore ale business-ului, pentru ca societatea de asigurări să se menţină pe profit.

ASIROM este compania care, în prima jumătate a anului, a înregistrat cea mai mare creştere din Top 10 al companiilor de asigurări din piaţa românească, respectiv de 30%. Cum aţi reuşit această performanţă şi, mai exact, unde se reflectă această creştere?

M.D.: Este o întrebare care mi se pune în mod frecvent. Pentru a putea da o explicaţie, trebuie să începem prin a ne gândi la istoria ASIROM şi la ceea ce înseamnă compania ASIROM pentru România.
În primul rând, este cunoscut faptul că ASIROM este moştenitoarea unicei societăţi de asigurări din perioadele anterioare, având o reţea extrem de extinsă. Este principalul asigurător de retail pentru persoane fizice în întreaga ţară, având un brand foarte cunoscut.

De altfel, am şi fost nomi­nalizaţi drept cel mai de încredere brand al asigurătorilor din România.
Pe de altă parte, trebuie să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat în anul 2010 când, din păcate, am înregistrat o scădere a primelor brute subscrise, o scădere substanţială comparativ cu piaţa, din cauza unor procese de transformare care s-au petrecut în această societate o dată cu preluarea ei de către VIENNA Insurance Group.
Practic, creşterea de anul acesta nu face altceva decât să readucă ASIROM la locul său firesc, ca şi cotă de piaţă şi în ceea ce priveşte publicul consumator de produse de asigurare. Mie îmi place să spun că acesta este, de fapt, locul ASIROM, sau poate chiar mai sus decât suntem în momentul de faţă.

Având în vedere că ţintiţi cât se poate de sus, care este portofoliul dumneavoastră de produse în acest moment? Vă concentraţi pe anumite produse, intenţionaţi să lansaţi altele noi?

M.D.: În ceea ce priveşte ASIROM, trebuie să mai facem o remarcă: compania este una compozită, vindem atât produse de asigurări generale, cât şi produse de asigurări de viaţă, şi de aceea răspunsul la întrebarea dumneavoastră ar trebui să se refere la aceste două planuri.
În ceea ce priveşte asigurările generale, foarte curând vom lansa pachete de produse, din produsele noastre tradiţionale, atât din segmentul asigurărilor auto, cât şi din segmentul asigurărilor non-auto; vom crea pachete de produse, în aşa fel încât preţul total al poliţelor vândute la pachet să fie mai mic şi mai acceptabil pentru client, gândindu-ne că într-o situaţie de recesiune economică probabil că astfel de pachete vor fi mai atractive pentru clienţi.
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, aici într-adevăr avem câteva proiecte privind lansarea unor noi produse.

Primul dintre ele a şi fost lansat în această primăvară, un produs de economisire adresat părinţilor, cu dedicaţie pentru copii, şi foarte curând urmează să lansăm încă un produs cu specific de economisire care să acopere şi riscurile caracteristice activităţii de asigurări de viaţă.

Către care categorie de clienţi vă veţi concentra în următoarea perioadă – persoane fizice sau persoane juridice?

M.D.: În mod tradiţional, ASIROM este o companie de retail, o companie care vinde către clientul individual, către persoana fizică, dar nu putem să ocolim, şi nici nu dorim acest lucru, clienţii persoane juridice. Suntem unul dintre principalii asigurători ai instituţiilor publice, participăm în mod frecvent la licitaţiile lansate de instituţiile publice, fiind un brand de încredere în ceea ce priveşte acoperirea daunelor şi despăgubirile foarte rapide pe care le facem.

Ţintim spre creşterea portofoliului de clienţi persoane juridice. Avem clienţi persoane juridice în portofoliu, de dimensiuni variate, foarte mari, mari, precum şi întreprinderi mici şi mijlocii, clienţi pe care dorim să îi satisfacem, din punctul de vedere al serviciilor pe care le oferim, la cel mai înalt nivel.

Profitul este unul dintre obiectivele principale ale ASIROM. Cum intenţionaţi să obţineţi creşterea profitabilităţii pentru următoarea perioadă?

M.D.: Este binecunoscut că obţinerea profitului se poate realiza prin îmbinarea între două laturi ale activităţii: pe de o parte, creşterea veniturilor, creşterea vânzărilor şi, de cealaltă parte, diminuarea costurilor.

Referitor la scăderea costurilor, ţin să mentionez că, începând cu anul 2009, ASIROM îşi restructurează atât reţeaua, cât şi toate procesele organizaţionale, astfel încât aceste demersuri să conducă, la final, la o diminuare clară a costurilor. Deja, în 2010, rezultatul final financiar al anului a arătat o creştere substanţială a profitului companiei. Sperăm ca şi în 2011 să menţinem acest ritm.

În ceea ce priveşte volumul de vânzări pentru sfârşitul anului, puteţi să ne faceţi o estimare, prin comparaţie cu anul pre­cedent?

M.D.: Comparativ cu 2010, în ceea ce priveşte asigurările ge­ne­rale, cu siguranţă vom men­ţine această creştere la care v-aţi referit; aşadar, estimăm că vom înregistra, probabil, o majorare de peste 20 de procente.

La asi­gurările de viaţă, în primul semestru al acestui an, am avut o uşoară descreştere comparativ cu anul anterior, în perioada simi­lară, dar, prin lansarea acestor noi produse, sperăm să reducem această diminuare a veniturilor din asigurările de viaţă.

Cele mai citite

Propunerea lui Trump pentru pace în Ucraina. Ce se întâmplă cu aderarea la NATO

În public și în privat, consilierii lui Donald Trump fac propuneri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Din afirmațiile lor, reiese că autoritățile...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...

Israel: Liderul opoziției îngrijorat de restrângerea libertății presei

Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la o serie de propuneri guvernamentale despre care crede că vor restrânge şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă