15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPhilip Morris "face" piata tigaretelor, iar bugetul pierde

Philip Morris „face” piata tigaretelor, iar bugetul pierde

„…Am sprijinit indeosebi structuri fiscale specifice, cum ar fi accize minime sau preturi minime de referinta, masuri care au si fost implementate in 20 din cele 25 de piete unde inregistram venituri majore”, se arata intr-un comunicat de presa emis de grupul Altria, compania-mama a Philip Morris International, in februarie 2006.
In Romania, in ciuda prieteniilor la nivel inalt, Philip Morris n-a reusit sa impuna un pret minim la tigarete datorita opozitiei ferme a Consiliului Concurentei. Se poate spune insa ca, in prezent, in Romania, Philip Morris „face” toate preturile.

Sa demonstram. Toata lumea se astepta ca, potrivit calculelor, pentru acoperirea taxei pe viciu, preturile tigaretelor sa creasca cu 10.000 lei. Dar Philip Morris a setat practic piata, publicand rapid, chiar a doua zi dupa intrarea in vigoare a legii, o lista cu cresteri de preturi de numai 5.000 lei pe pachet.
Ceilalti producatori n-au avut incotro si au trebuit sa se alinieze, desi BAT, de exemplu, notificase initial preturi mult mai mari.
Evident, cei 5.000 lei nu acopera echivalentul taxei pe viciu, diferenta pana la 7.000 lei pe pachet, cat trebuie virat la Ministerul Sanatatii, trebuind sa fie suportata de catre companii.
In plus, si bugetul de stat pierde, pentru ca nu mai incaseaza veniturile preconizate din acciza. Se stie ca acciza la tigarete este mixta, in prezent 15,53 euro pe o mie de tigarete plus 30% din pretul de vanzare cu amanuntul (in total 32 euro pe o mie de tigarete din categoria cea mai vanduta, L&M). Or, una este 30% din 45.000 lei si altceva 30% din 40.000 lei.

84% din Carpati inseamna acciza

Ca si cum n-ar fi fost suficient, din cauza ca preturile n-au crescut destul, nivelul accizei minime, 30,83 euro/o mie tigarete, care ar fi trebuit sa fie 90% din acciza L&M, este acum 95%! Visul Philip Morris, de a face acciza minima 100% din acciza L&M, se apropie de implinire. In prezent, 84% din pretul unui pachet Carpati (26.000 lei) inseamna acciza! Ne intrebam, in aceste conditii, cat mai rezista celebra marca romaneasca pana sa-si dea duhul intr-un ultim norisor de fum?

Pretul minim nu a iesit, dar acciza minima…

Aici facem o paranteza ca sa explicam ce este aceea „acciza minima”. Aratam mai inainte ca acciza are o componenta fixa, exprimata in euro pe mia de tigarete, si o componenta procentuala, care se aplica pretului de vanzare cu amanuntul. La acciza minima nu se mai aplica regula mixtului, fiind vorba despre o acciza eminamente specifica (30,83 euro pe o mie de tigarete), ce penalizeaza exclusiv tigaretele ieftine. Este, daca vreti, ceva similar cotei diferentiate de TVA, dar in sens invers, in sensul ca produsele ieftine suporta o povara fiscala mai mare.
Dar celebra companie nu se lasa si, cu ajutorul celebrului prieten Sebastian Vladescu, actualmente ministru al Finantelor, fost consultant Philip Morris, face toate demersurile pentru ca acciza minima sa creasca la 100%, prin „Proiectul de Modificare a Codului Fiscal”. Deocamdata, au reusit sa treaca in proiect 95%, desi pe vremea fostului ministru al Finantelor, Ionut Popescu, reprezentantul Philip Morris, Peter Imre, de manuta cu Vladescu au cerut 97%.

Politici globale aplicate local

Se vede ca dl Vladescu a fost un consultant constiincios si ca si-a insusit temeinic politicile de taxe ale Philip Morris, pe care le exemplificam in cele ce urmeaza prin fragmente din Comunicatul de presa mentionat.
„…PMI a militat constant pentru introducerea in Spania a unui Sistem de Accize Minime sau a unui Pret Minim de Referinta.
Am fost gata de actiune inca din luna noiembrie, insa am hotarat sa colaboram in continuare cu rabdare cu Guvernul in vederea solutionarii aspectelor legate de impozitare si preturi. Deja in luna ianuarie ne-am vazut obligati sa scadem preturile (n.n. – cam ceea ce se intampla la noi acum) pentru a ne putea proteja activitatea consolidata prin investitiile derulate in ultimul deceniu.
In prezent, ca urmare a introducerii de catre Guvern a unei Accize Minime incepand din luna februarie, am anuntat o revenire la preturile anterioare (sunt preturile lor si fac ce vor – si cui vor – cu ele) pentru marcile noastre mai importante. De asemenea, am stabilit pretul Next la 2 euro, adica nivelul minim pe care Guvernul a declarat in mod repetat ca intentioneaza sa-l implementeze. Ca urmare a revizuirii preturilor, decalajul dintre Marlboro si Next s-a micsorat de la 1,45 euro in luna decembrie la 75 eurocenti in prezent (aceeasi politica o aplica PMI cu consecventa si in Romania din 2002, compresand piata de sus in jos si fortand decalajul de preturi dintre marcile scumpe si cele ieftine).
Franta este o alta piata de baza din Uniunea Europeana unde politicile guvernamentale de sanatate si fiscalitate, coroborate cu strategia PMI de micsorare a decalajelor de preturi, au condus la o majorare a cotei de piata in anul 2005. Astfel, cota PMI a crescut cu 1,9 puncte procentuale, atingand nivelul-record de 41,7%… Sa ne indreptam atentia asupra Europei Centrale, incepand cu piata poloneza de 74 miliarde de unitati… Incepand din anul 2004, decalajele de preturi s-au marit incontinuu din cauza presiunilor concurentiale si, ca urmare, segmentul preturilor foarte mici a ajuns sa depaseasca 50%… Dezvoltarea segmentului preturilor foarte mici a generat o oarecare presiune asupra segmentului cu preturi de mijloc, segment pe care L&M este lider. In consecinta, cota generala de piata a L&M a inregistrat o scadere. De aceea, avand in vedere si repozitionarea Pall Mall de catre BAT, am hotarat sa reactionam prin reducerea pretului la L&M de la 5,85 la 4,85 zloti incepand cu 1 februarie. Consideram ca aceasta mutare strategica va conduce la o revitalizare a activitatii PMI in Polonia”.

In loc de concluzie

Intelegem ca Philip Morris este o companie globala care isi urmareste cu tenacitate obiectivele. Ce nu intelegem, insa, este de ce Guvernul Romaniei trebuie sa implementeze politica Philip Morris intr-un mod atat de „transparent”.

Cele mai citite

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...

Andrei Ursu și Vlad Condurache au fost eliminați de la Asia Express 2024

În ediția din 19 septembrie a emisiunii „Asia Express 2024,” Andrei Ursu și Vlad Condurache au fost eliminați după ce au terminat pe ultimul...

Zeci de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la școală

Zeci de elevi de la Școala gimnazială din comuna Vlădaia, județul Mehedinți, au ajuns la spital după ce au mâncat la școală prin programul...
Ultima oră
Pe aceeași temă