-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăParlamentarii își pot angaja foștii colaboratori, fără a mai fi acuzați de...

Parlamentarii își pot angaja foștii colaboratori, fără a mai fi acuzați de conflict de interese

Senatorii și deputații români vor avea dreptul să-și reangajeze foștii colaboratori la birourile parlamentare.

Vicepreşedintele Comisiei privind statutul deputaţilor şi senatorilor, Adriana Săftoiu, a anunțat că a primit aviz favorabil o propunere legislativă care spune că nu reprezintă conflict de interese angajarea la un birou parlamentar a persoanelor care au avut raporturi de muncă, în ultimii cinci ani, cu acel parlamentar.

La începutul lunii ianuarie 2017, liderul PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, ceruse un punct de vedere din partea procurorului general, Augustin Lazăr, în care să se precizeze dacă există sau nu conflict de interese în cazul unor asemenea angajări. Liviu Dragnea spunea că este vorba, printre altele, despre șoferi.


Citește și: Liviu Dragnea a cerut Parchetului să confirme că deputații au voie să-și aducă la cabinetele parlamentare foștii angajaţi – de exemplu șoferii

Codul penal interzice oferirea de foloase patrimoniale de către un funcţionar către rude sau către persoane cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani. Asta ar împiedica şi angajarea/reangajarea lor la cabinetele parlamentare. Scrisoarea lui Liviu Dragnea se referă strict la persoanele cu care un parlamentar a avut relaţii comerciale, nu şi a rudelor, având în vedere că statutul interzice expres aducerea rudelor la cabinete.


Procurorul general a răspuns ambiguu: „Această problemă nu a format, până în prezent, obiectul unei interpretări subsecvente legii. Fără a ne pronunța într-o problemă potențial litigioasă, ca opinie a Ministerului Public, apreciem că, în rezolvarea acesteia, vor trebui observate cu atenție atât raportul dintre norma specială și cea generală, cât și cronologia normelor juridice incidente”.


Citește și: Proiect de lege privind conflictul de interese: Parlamentarii să-și poată angaja la birouri persoanele cu care au lucrat în ultimii cinci ani

Patru deputaţi au depus o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.


Deputaţii susţin, în expunerea de motive, că propunerea legislativă pe acest subiect a fost iniţiată „ţinând cont de semnalarea unor neclarităţi cu privire la posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ale deputaţilor, în sensul existenţei unui potenţial conflict de interese din perspectiva art. 301 din Cod penal”.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă