Erste Bank a anuntat ca, potrivit planului de afaceri in ceea ce priveste BCR, tinteste o rata de profitabilitate a investitiei, excluzand costurile de finantare, in jur de 10%, incepand cu anul 2009.
Potrivit unui comunicat, „Erste Bank a reusit sa negocieze o serie de clauze avantajoase in contract, respectiv anumite garantii care asigura protectia a pana la 60% din pretul avansat pentru pachetul de 62% din totalul actiunilor BCR. Contractul prevede, de asemenea, acces imediat si putere de decizie asupra bancii romane”. Prin urmare, noul actionar majoritar al BCR va pune bazele unui Comitet Consultativ de Tranzitie (CCT) Ð alcatuit din zece persoane numite de Grupul Erste Bank. Membrii CCT vor avea acces total la informatia interna si externa a bancii incepand de astazi. Doi dintre acestia vor avea dreptul de a participa la toate reuniunile Comitetului Executiv si ale Consiliului de Supraveghere ale BCR, precum si la intalnirile actionarilor, in calitate de observatori, neavand drept de vot.
Ca si in cazul celor noua achizitii anterioare in Europa Centrala si de Est, Erste Bank va lansa un program de integrare si restructurare in cadrul BCR. Scopul acestui program este acela de a implementa masuri ce vizeaza cresterea veniturilor, centralizarea si optimizarea functiilor de back-office si optimizarea retelei de sucursale, precum si cresterea performantelor personalului. Obiectivele pe termen lung vor avea in vedere reducerea raportului cost-venit de la 52% la 48% in 2009, determinand cresterea rentabilitatii capitalului angajat de la 17% la peste 35%. Erste Bank isi propune sa implementeze un program de investitii in valoare de 100 milioane euro pe parcursul urmatorilor trei ani, program ce vizeaza imbunatatirea retelei de retail si a infrastructurii IT. Costurile procesului de integrare, in valoare de 90 milioane euro, vor fi declarate pe parcursul anului 2006. Tot pentru anul viitor sunt anticipate ajustari la valoarea neta a activelor de 100 milioane euro pentru prevederi in conexiune cu pierderea de credite acordate si alte 100 milioane euro pentru alte ajustari in conexiune cu taxele datorate.