1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPachetele cele mai scumpe s-au vandut primele

Pachetele cele mai scumpe s-au vandut primele

Poiana Brasov, Predeal si Valea Prahovei sunt cele mai „vanate” destinatii turistice de Craciun si revelion. Acesta este si motivul pentru care la aceasta data cu greu se mai gasesc locuri la hotelurile, cluburile si pensiunile la moda, toate omologate la cel putin patru stele. Datorita gradului de clasificare si, ce-i drept, dotarilor, o camera dubla la o astfel de structura turistica costa minimum 4.500.000 lei pentru o noapte, iar pentru un apartament se percep cel putin 7.500.000 lei, fix cat este si salariul mediu net al romanilor, conform ultimelor date statistice. Daca doriti sa va petreceti un sejur la munte in aceasta zona, chiar la hoteluri si pensiuni care nu sunt atat de „galonate” si de notorii, ar trebui sa va grabiti, pentru ca in urmatoarele zile oferta se va epuiza.

Poiana Brasov, la 12 km de Brasov, este cea mai ceruta destinatie de iarna din ultimii ani. Inca de acum statiunea este plina de turisti care vin in week-end la schi. Pentru sarbatorile de iarna se poate mandri ca a epuizat, la aceasta data, 80% din locurile disponibile de revelion. Notabil pentru aceasta statiune este noul hotel de patru stele „Acasa la Dracula”, care va fi deschis sambata, 3 decembrie. Ceea ce il face deosebit fata de celelalte structuri de cazare din Poiana Brasov este arhitectura asematoare cu cea a Castelului Bran. Aceasta a fost si intentia investitorilor – de a realiza un hotel-obiectiv turistic, care are si cateva camere amenajate pentru vizitare, cum ar fi „Camera Torturii”, „Sala Cavalerilor”. Lucrarile au durat patru ani si s-au investit cinci milioane de euro, urmand ca pana la sfarsitul anului 2006 sa mai fie investite doua milioane de euro. Pretul unui sejur de revelion costa 25.250.000 lei/pers., din data de 30 decembrie pana in 4 ianuarie, acceptandu-se variatii ale datei. In pachet sunt incluse: micul dejun, cina si masa festiva de revelion, cand vor avea loc si un spectacol medieval interactiv, precum si minirecitaluri, administratorii fiind in negocieri cu formatiile Directia 5 si Hara si cu Monica Anghel. La hotelul Piatra Mare, omologat la patru stele, pachetul de revelion costa 31.325.000 lei/pers., sapte nopti, in perioada 26 decembrie-2 ianuarie, si include cina-bufet suedez in zilele de 28-29 decembrie, 30 decembrie – cina romaneasca, 31 decembrie – cina festiva. Buna dispozitie va fi si aici asigurata de nume importante ale muzicii romanesti: Monica Anghel, Mandinga, invitati-surpriza, focuri de artificii, 1 ianuarie – brunch (mic dejun tarziu), cina, carnaval. La acest hotel mai erau doar opt locuri libere pentru pachetul de revelion.
Azuga ofera petrecerea revelionului la un hotel de trei stele, langa partie, la 330 euro/persoana. Oferta este valabila pentru cinci nopti, cu pensiune completa plus masa festiva de Anul Nou. In zona sunt si oferte de inchiriere completa a unor vile, fara alte servicii de masa, cu acces la bucatarie si la o sala festiva. Pentru o vila de trei stele cu cinci dormitoare plus living suma de inchiriere este de 2.800 euro pentru cinci nopti.
In Busteni, o statiune in plina ascensiune, hotelul Silva ofera pachetul de servicii in care sunt incluse patru nopti de cazare, la tariful de 16 milioane de lei vechi/persoana. In pret intra si masa festiva de revelion si o cina festiva, a doua zi, plus tichete valorice de 1,4 milioane lei. La o pensiune de trei stele, un sejur de patru nopti cu mic dejun si masa festiva de revelion costa 264 de euro/persoana, iar la un hotel de doua stele pretul ajunge la peste cinci milioane de lei vechi.
La Sinaia, la hotelul Mara, cu pensiune completa, masa festiva de revelion si „Dinner Party”, pe 1 ianuarie, depaseste 30 de milioane de lei vechi. In servicii mai sunt incluse sauna, piscina, internet etc. In hotelul Sinaia, trei nopti de cazare, la cumpana dintre ani, costa 1.600 euro/persoana. In oferta sunt incluse si internet, seif in apartament, masaj, sauna etc.

Cele mai citite

Un înalt oficial NATO cere liderilor să se pregătească pentru un scenariu de război

Un oficial NATO de rang înalt a subliniat, luni, importanța pregătirii companiilor pentru un posibil scenariu de război, cerându-le să își adapteze liniile de...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Călin Georgescu despre Republica Moldova: E cealaltă Românie

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a transmis, luni seara, un mesaj poporului român și clasei politice din țara noastră, potrivit Pro...
Ultima oră
Pe aceeași temă