Economia globală este în pragul unei noi recesiuni în ceea ce priveşte locurile de muncă, iar şomajul generalizat ar putea provoca revolte sociale în zeci de ţări, atrage atenţia un raport realizat de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) – un organism al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), după cum informează publicaţia The Scotsman.
Analiza, publicată înaintea Summit-ului G20 care se va ţine săptămâna aceasta la Cannes, arată că instabilitatea socială este în creştere în 45 din cele 118 ţări examinate.
„Momentul adevărului”
„Am ajuns la momentul adevărului. Avem o oportunitate, fie şi redusă, de a evita o revenire în recesiune”, precizează reprezentantul OIM Raymond Torres.
Documentul citat – „World of Work Report 2011: Making Markets Work for Jobs” – constată că economia mondială ar trebui să creeze 80 de milioane de locuri de muncă în următorii doi ani pentru a putea să iasă din criză. Dar cum creşterea economică în ţările dezvoltate a început să încetinească, calculele OIM prevăd doar 40 de milioane de slujbe create în următoarele 24 de luni.
Creşteri „cenuşii”, cu risc de recesiune
La corul scepticilor se adaugă şi think-tank-ul Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE): „În lipsa unor acţiuni hotărâte, perspectiva este cenuşie”.
Într-o analiză proprie, OCDE a avertizat la rândul său că procentul de creştere economică al Zonei Euro va scădea la 0,3% în 2012, faţă de 1,6% în 2011. Din scenariul creşterii poticnite nu sunt excluse nici SUA, nici economii emergente ca India sau Brazilia. OCDE dă o veste bună, totuşi, grupului G20: chiar dacă în 2012 ar urma să crească doar cu 3,8%, în 2013 plusul economic ar putea să sară spre 4,6%.
O eventuală repetare a crizei economice stârnite în 2007 ar putea tăia în jur de 5% din PIB-ul ţărilor cu cele mai puternice economii până la jumătatea anului 2013 – încheie OCDE inventarierea riscurilor care pândesc sistemul financiar global.
Soluţii
Think-tank-ul oferă şi soluţii grupului G20. Printre acestea: reforme structurale care să reducă rata şomajului, echilibrarea cererii la nivel mondial şi reducerea dobânzilor în Zona Euro sub noua conducere a Băncii Centrale Europene. Însă înainte de toate, liderii europeni ar trebui să refacă încrederea în pieţele financiare.