6.5 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNumărul băncilor din România ar putea să scadă cu un sfert

Numărul băncilor din România ar putea să scadă cu un sfert

Sistemul bancar din România s-ar putea comprima până în 2019, atunci când este data ţintă de aderare la euro. Astfel, în România ar putea rămâne până atunci aproximativ 30 de bănci, față de circa 40 în prezent. Unele dintre acele bănci este posibil să fie chiar bănci noi față de cele actuale. totul depinde însă de scenariul de creştere economică luat în calcul, portivit CEO-ului UniCredit Ţiriac Bank, Răsvan Radu, citat de Mediafax.

Pentru ca predicția sa să aibă loc, Răsvan Radu spune că este nevie însă de un avans al PIB de minim 5% pe an. "Pentru 2019, când se estimează că România va intra în zona euro dacă mergem pe un scenariu de creştere economică de 5% anuală, numărul de bănci nu va fi semnificativ diferit faţă de prezent. Va fi mai redus, probabil în jur de 30 de bănci, nu neapărat aceleaşi, dar ca număr nu vor fi diferenţe atât de mari. … O creştere economică de sub 2% poate fi un scenariu prost pentru România pentru că nu ar permite convergenţa şi nici dezvoltarea economiei şi a pieţei bancare", a declarat Radu.

Pe de altă parte, reprezentantul UniCredit Țiriac Bank a pecizat că piața bancară din România duce lipsă de credite acordate pentru infrastructură și investiții. În schimb, potrivit lui Răsvan Radu, cele mai multe credite acordate companiilor din România sunt cele pentru capitalul de lucru, iar pentru populație sunt cele imobiliare prin intermediul programului ”Prima Casă” și cele de consum (pentru nevoi personale – n.r.).

"Creditele pentru infrastructură nu sunt în piaţă, pentru investiţii mari gen dezvoltări nu sunt din cauză că cererea şi consumul sunt reduse. Faţă de anul trecut se constată o dezmorţire, dar volumul sau plafonul la care s-a ajuns e foarte redus pentru a genera investiţii noi", a declarat Răsvan Radu, CEO UniCredit Ţiriac Bank, potrivit Mediafax.

De asemenea, pe piața financiară din România nu există nici cerere pentru preluarea creditelor ipotecare neperformante (creditele cu ipotecă greu de recuperat pentru băncile care le-au acordat – n.r.). Răsvan Radu a arătat că segmentul de credite ipotecare neperformante, piaţa nu este dezvoltată, existând mulţi vânzători de credite "proaste", însă foarte puţini cumpărători interesaţi, iar băncile nu au scos astfel pachete la vânzare, preferând să găsească soluţii individual.

În ceea ce priveşte neperformantele înregistrate de companii, garanţiile depuse sunt mai specifice, iar piaţa este foarte slabă la cererea pentru active scoase la vânzare.

Cele mai citite

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă