Dobânzile din România au spart până acum noi și noi minime istorice, dar lucrurile s-ar putea schimba începând de anul viitor, odată cu revenirea inflației.
Prețurile din România au crescut în ultimele luni într-un ritm ceva mai accelerat decât se așteptau analiștii. Cifrele punctuale sunt mai puțin relevante în acest moment, însă tendința și consecințele au greutate.
România a încheiat anul trecut cu o inflație negativă, ceea ce, plastic spus, înseamnă că un leu a valorat la finalul anului mai mult decât la începutul său. Pentru acest an, Banca Națională a României (BNR), instituție responsabilă de stabilitatea prețurilor, prognozează o rată anuală a inflației de 1,9%, urmând ca la sfârșitul lui 2018 să ajungă la 3,2%. O consecință directă va fi scumpirea creditului, respectiv creșterea dobânzilor – întâi cele de politică monetară, stabilite de banca centrală, iar apoi cele din piață, la care se împrumută companiile și populația.
Citește textul integral pe site-ul newmoney.ro.