15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMulte dosare de credit în analiză

Multe dosare de credit în analiză

În momentul de faţă, peste jumătate din fondurile alocate programului Prima Casă din 2011 au fost epuizate. Restul banilor sunt destinaţi celor care deja au dosarele în analiză în unităţile bancare, alocarea făcându-se pe principiul primul venit – primul servit. Prea puţine instituţii însă avertizează asupra acestui aspect noii solicitanţi.

Cele 200 milioane de euro alocate programului Prima Casă 2011 s-au epuizat mai repede decât se anticipase. Promovarea intensă din partea băncilor, dar şi zvonurile privind finalizarea programului au făcut ca românii să se grăbească să depună cererile de creditare.

Băncile mari şi-au epuizat plafoanele mai repede

În ultimele săptămâni, Fondul de Garantare a primit spre analiză şi câte 200 de dosare pe zi. Conform datelor furnizate de Fond, peste jumătate din plafonul alocat în 2011 a fost deja utilizat. Cererile de credite aflate pe fluxul de lucru este de aşteptat să consume restul de garanţii.

Reprezentanţii BCR au declarat că aproximativ jumătate din cele 64 milioane de euro primite au fost acordate şi există un număr mare de cereri din agenţii.

BRD şi Raiffeisen Bank şi-au epuizat deja plafoanele de 32, respectiv 25 milioane de euro alocate. „Aşteptăm noi detalii în legă¬tură cu continuarea Programului „Prima Casă”, unul care şi-a demonstrat utilitatea pentru o categorie largă de clienţi”, a precizat Adrian Jantea, director în cadrul BRD.

Raiffeisen Bank a pus la punct un credit special pentru clienţii care nu au mai prins creditele „Prima Casă”, cu costuri aproximativ similare, dar cu un avans minim de 15%.

Şi CEC Bank a epuizat plafonul de 6 milioane de euro alocat şi are în vedere lansarea unei oferte proprii similare.

Cererea a depăşit plafonul la unele bănci

Pe de altă parte, Banca Românească a consumat 5 milioane din cele 21 milioane de euro alocate. Oficialii băncii au anunţat că sunt în lucru aproximativ 500 dosare, în valoare de 20 milioane euro, iar jumătate din acestea au fost deja preaprobate.

Alpha Bank a precizat că a epuizat aproximativ jumătate din plafonul de 18 milioane euro alocat, în ultimele zile înregis¬trându-se peste 10 cereri de credite „Prima Casă” pe zi.

Nu au fost furnizate şi date privind numărul dosarelor primite şi nesoluţionate încă, ce urmează a fi sau nu aprobate.

O sumă relativ mare, de 4 milioane euro, a fost alocată către Intaesa Sanapaolo Bank. Conform reprezentanţilor băn¬cii, în momentul de faţă au fost acordate sau sunt în analiză credite în valoare de 3 milioane euro, 1 milion de euro fiind „liber” pentru solicitările viitoare. Clienţii care rămân în afara programului trebuie să accepte dobânzi mai mari decât cele percepute în cazul creditelor „Prima Casă”, precum şi necesitatea prezentării unui avans mai mare.

Pentru cei care se confruntă cu astfel de situaţii, o ultimă şansă ar putea veni de la Fondul de Garantare prin redistribuirea plafoanelor între bănci, pe măsură ce unele îşi epuizează fondurile, iar altele mai au sume disponibile.

Cele mai citite

Îți place fotbalul? Pariază online pe sportul preferat!

Sportul-rege este pe primul loc în topul preferințelor tale? Descoperă noi modalități de a te bucura de fotbal, în orice anotimp! Iată câteva sugestii...

Ministrul Economiei: Brandurile românești trebuie aduse din nou în actualitate

Demnitarul a vizitat standurile celor peste 90 de expozanți, aflați la Târgul IMM de la Sinaia Ministrul Economiei a participat la deschiderea oficială a Târgului...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...
Ultima oră
Pe aceeași temă