0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMotorul economiei începe să dea rateuri

Motorul economiei începe să dea rateuri

În primul semestru al anului, exporturile româneşti au crescut cu aproape 30% dacă comparăm cu primele şase luni ale anului trecut. Însă, în luna iunie, raportat la mai, ritmul de creştere a încetinit cu 1,8%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).  Iar iulie, a devenit a doua lună a anului cu rezultate mai slabe la exporturi dacă ne raportăm la rezultatele de pe piaţa extracomunitară.

Multiplicator pe orizontală

Trebuie însă menţionat că atât în 2010, cât şi în primul semestru al anului, exporturile au fost considerate motorul creşterii economice şi „multiplicator în economie pentru industria pe orizontală, transporturi, asigurări şi servicii financiare”. Anul trecut, exporturile au înregistrat un record absolut, acestea totalizând 37,25 miliarde euro.

Reprezentanţii asociaţiilor profesionale sunt în continuare optimişti şi menţin cifra avansată de 40 de miliarde euro pentru exporturile din 2011, însă recunosc că „s-a mai pierdut din suflu”.

Secretarul general al Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor (ANEIR), Mihai Ionescu recunoaşte că există riscul de a deveni „victimele propriilor succese”.

Capitalul speculativ

„Exportatorii au comenzi şi pentru perioada următoare înă este nevoie şi de susţinere din partea statului. Este de necontestat faptul că rezultatele au fost excepţionale la export. Însă în actualul context internaţional am putea deveni victimele propriului succes. Trebuie luat în calcul că ar putea exista tendinţa capitalului speculativ de a se îndepta şi spre România şi astfel să apară fluctuaţii neconvenabile pe cursul de schimb. Pentru exportatori şi o fluctuaţie de 5% a cursului de schimb poate afecta pe termen scurt. Evoluţia din ultimele două luni indică într-adevăr că se pierde din suflu, dar nu discutăm de scăderi importante”, ne-a declarat  Mihai Ionescu.

Ce se va întâmpla în perioada următoare şi ce influenţe ar putea veni dacă ne raportăm la turbulenţele actuale de pe pieţe financiare internaţionale?

Analistul economic Aurelian Dochia apreciază că, inerent, ne vom confrunta cu unele probleme, mai ales dacă ţinem cont de actual context al globalizării economice.

„Evident, nu scăpăm. Fie că vor apărea probleme peste 3-6 luni sau peste un an, recesiunea din UE şi turbulenţele actuale de pe pieţele fianciare ne vor afecta. E de aşteptat ca şi în sectorul exporturilor, dacă ţinem seama că piaţa principală de desfacere este Uniunii Europene să apară unele disfuncţionalităţi”, a precizat Aurelian Dochia.  

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă