Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, sâmbătă, că Executivul „poate trasa linii generale, dar cei interesaţi să îşi schimbe viaţa în bine trebuie să fie cetăţenii”, pentru că „Guvernul nu oferă fericire”, ea trebuind căutată în muncă, informează Mediafax.
„Dacă o să-l întrebaţi pe ministrul Finanţelor ce sunt în Guvernul României, o să vă spună că sunt fiul risipitor. Astăzi, într-un fel sau altul, are dreptate şi vom avea mult de lucru pentru a corecta ceea ce astăzi se întâmplă în zona socială. E o misiune extrem de grea, prin care trebuie să le explic oamenilor că trebuie să ne valorizăm munca, că trebuie să credem în oamenii care sunt prezenţi în fiecare dimineaţă, se duc şi muncesc şi dau plus valoare şi trebuie să explic că astăzi economia României poate oferi celor care sunt în nevoie o anumită plată”, a declarat Botiş.
El a spus că va face acest lucru permanent, dar că vrea ca lumea să înţeleagă că fundamentul esenţial pentru o societate civilizată este constituit din munca pe care zi de zi oamenii trebuie să o depună.
„Nu avem, astăzi, altă soluţie. Va trebui să mergem şi să facem performanţă, să ne educăm permanent ca să înţelegm că, într-o lume globalizată, suntem într-o zonă de competitivitate cu alţii care fac acelaşi lucru, în fiecare zi. Din poziţia de a prelua realităţi de pe televizor, niciodată nu o să putem să ne schimbăm viaţa în bine. Din poziţia în care ne educăm şi avem grijă de educaţia copiilor noştri în fiecare zi şi suntem conştienţi că trebuie să ne pregătim în fiecare zi să fim mai buni şi competitivi în raport cu ceilalţi, vom putea să ne schimbăm viaţa”, a spus Botiş.
El a adăugat că Guvernul nu poate oferi fericire şi că aceasta trebuie căutată în muncă.
„Guvernul poate trasa linii generale, dar cei interesaţi să îşi schimbe viaţa în bine trebuie să fie cetăţenii. Noi venim şi punem matricea peste România şi spunem că, în această matrice, căutaţi soluţiile cele mai bune pentru a vă crea condiţii tot mai bune de trai. Guvernul nu oferă fericire. Căutaţi fericirea în munca dumneavoastră şi mai ales în perspectivele pe care le creaţi acestei ţări. Rămânem şi mâine şi pomâine în această ţară. Nimeni nu o să vină să ne spună că ne dă ceva să stăm acasă şi să nu muncim. Ţara aceasta nu are nevoie nici mâine, nici poimâine de comunism şi socialism. Are nevoie de oameni aşa cum sunt. Aveţi răbdare, munciţi şi o să treacă şi perioada grea”, a spus Botiş.