Bugetarii vor primi în sporuri, un voucher de vacanţă şi două norme de hrană, a declarat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu. Ea a menţionat că draftul legii salarizării va fi făcut public la finalul lunii martie, potrivit Mediafax.
„Toti bugetarii vor avea în sporuri voucher de vacanţă şi două norme de hrană. Ce ne asiguram noi cu aceasta ocazie e că absolut toată lumea va avea o distribuţie corectă a sporurilor, nu se mai întâmplă ca până acum când şefii luau sporuri foarte mari faţă de ale angajaţilor. Legea aceasta e aproape de la zero, proiectul doamnei Rovana Plumb avea o anvelopă de 42 de miliarde de lei, proiectul nostru e pe 32 de miliarde, proiectul tehnocraţilor era pe 19 miliarde. În aceste condiţii a trebuit să regândim totul aproape de la zero. Desigur, principii s-au păstrat de acolo, de exemplu 5% fond de premiere pe care ordonatorul să îl aibă la dispoziţie. La nivelul ordonatorului de credite, însă, nu se va putea merge din total salarizare cu mai mult de 30% pentru sporuri. Un poliţist care e în strada, sigur că poate să primească un spor de 70%, dar alt funcţionar care sta la birou nu va putea primi acelaşi spor, pentru ca pe medie institutia va trebui sa se inchida la 30%”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.
La începutul săptămânii au avut loc discuţii cu sindicatele MAI şi cu cele din sănătate. Potrivit proiectului prezentat luni sindicatelor din Ministerul de Interne, creşterile salariale se vor face gradual până în anul 2021, cea mai mare majorare fiind pentru gradul de soldat din MApN, de 267%, în timp ce la MAI, creşterea cea mai mare va fi la funcţia de plutonier major, de 126%.