3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMiniamnistie fiscală: Şi persoanele fizice vor fi iertate de penalităţi

Miniamnistie fiscală: Şi persoanele fizice vor fi iertate de penalităţi

Anularea unor penalităţi fiscale pentru datorii la stat se va aplica şi persoanelor fizice care au datorii la stat, şi nu doar firmelor, potrivit noilor modificări ale Codului Fiscal aprobate de Guvern. Condiţia pentru anularea penalităţilor este stingerea datoriei până la data de 31 decembrie. Mai mult, pentru acei contribuabili care îşi vor plăti obligaţiile către buget în primul semestru al anului viitor, penalităţile vor fi reduse la jumătate. 

Datorii de 17 miliarde lei

De aceste facilităţi vor beneficia şi persoanele fizice care au datorii sub forma impozitelor pentru imobile, terenuri sau din diverse contracte de închirieri.

În cazul firmelor, anularea penalităţilor pentru datoriile la bugetul de stat se va face în situaţia în care acestea vor plăti restanţele până la sfârşitul anului.

Estimările reprezentanţilor ministerului Finanţelor indică că dacă până la 31 decembrie un număr de 330.000 de firme care înregistrează datorii la buget ar plăti suma datorată fără penalităţi, în valoare totală de 17 miliarde de lei, atunci o sumă de 2,5 miliarde de lei ar fi anulată.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu a precizat că obligaţiile fiscale datorate statului de către firme vor fi stinse în funcţie de vechime, iar principalul va achitat anterior plăţii penalităţilor şi majorărilor de întârziere.

 „Până acum obligaţiile de plată se stingeau în funcţie de vechime, concomitent cu majorările de întârziere şi penalităţile. Acum vor fi stinse mai întâi obligaţiile, apoi majorările şi penalităţile. Nu avem ca scop să maximizăm încasările din majorări şi penalităţi”, a spus Gheorghe Ialomiţianu.

Pentru a sprijini participarea firmelor la licitaţii publice, guvernanţii au mai decis ca în certificatul fiscal să fie cuprinse şi creanţele pe care contribuabilii le au faţă de instituţiile publice, nu numai obligaţiile de plată. Iar, firmele care comit fapte ilegale sancţionate doar cu amendă, nefiind considerate infracţiuni, vor putea cere radierea faptei din cazierul fiscal în interval de un an, nu de cinci ani ca în prezent, termenul de ştergere din evidenţă urmând să fie calculat diferit, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite de către contribuabil,

Impozitele suplimentare

O altă modificare a Codului Fiscal simplifcă modalitatea de depunere a declaraţiilor unice. Firmele care au maximum trei angajaţi şi cu o cifră de afaceri de până în 100.000 de euro vor depune declaraţia unică trimestrial. Procedura va fi aplicată de la 1 octombrie, potrivit noilor modificări aduse Codului Fiscal. De această facilitate vor beneficia peste 300.000 de firme, ONG-urile şi asociaţiile de proprietari.

„Declaraţia unică 112 se va depune de la 1 octombrie trimestrial de către contribuabilii mici, aceia care îndeplinesc două condiţii: au până la trei salarii exclusive şi cifra de afaceri de până la 100.000 euro. În această categorie vor intra şi ONG-urile şi asociaţiile de proprietari”, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

În privinţa proprietăţilor, noile reglementări fiscale menţin şi în 2012 măsura impozitării suplimentare pentru proprietarii mai multor case (impozite majorate cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu).

Proprietarii care nu vor reevalua clădirile şi vor fi menţinute la valori care nu reflectă preţul real pentru a plăti impozite mai mici, vor fi sancţionaţi.

Impozite majorate în 2012 se menţin şi pentru deţinătorii de maşini cu capacitatea cilindrică peste 2.000 de centimetri cubi.

În domeniul turismului, firmele care deţin spaţii şi nu le utilizează vor fi sancţionate prin aplicarea unei cote suplimentare de impozit de 5%. În schimb, proprietarii de hoteluri sau pensiuni care funcţionează mai mult de şase luni pe an vor plăti doar jumătate din impozit.

Restructurare

Administraţii fiscale desfiinţate

Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administare Fiscală (ANAF) va aduce la buget, până la sfârşitul anului, economii de 41 milioane lei.

Din totalul angajaţilor instituţiei, 1.716 au plecat din sistem (745 din direcţiile finanţelor publice, 634 din Autoritatea Naţională a Vămilor, şi 337 din Garda Financiară), iar 141 de administraţii fiscale, din mai multe judeţe, au fost desfiinţate, potrivit declaraţiilor preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar.

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă