27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăListă scurtă cu 5 firme pentru concesiunea Comarnic-Predeal

Listă scurtă cu 5 firme pentru concesiunea Comarnic-Predeal

Compania de Drumuri aşteaptă până la finele lunii ianuarie oferte de concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov. Vor fi selectate cinci, iar apoi vor începe discuţii individuale cu fiecare ofertant, pentru a fi ales constructorul ce va realiza şi exploata autostrada.

 

Nedemoralizată  de criză sau de eşecul de acum doi ani, când a selectat asocierea franco-elenă Vinci-Aktor drept concesionar al viitoarei autostrăzi Comarnic-Braşov (aceasta, la o lună după numire, reziliind  înţelegerea),  Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a demarat din nou procedura de selecţie a unui concesionar-constructor.

 

Oficiali din cadrul Ministerului Transporturilor explică repornirea proiectului prin faptul că există semnale pozitive pe piaţa de capital faţă de finan­ţa­rea acestui proiect. „Nu putem sta, e singura şansă să scăpăm de nebunia de pe DN1. Semnalele din piaţa de capital sunt OK. Este criză, dar nu în acest domeniu. În ultimii ani s-au semnat şi alte concesiuni în Europa, căci e vorba de finanţări pe termen lung, nu pe 2-3 ani”, spun oficiali ai ministerului, sub protecţia anonimatului.

Potrivit anunţului de participare publicat la începutul acestei săptămâni, ofertele po­tenţialilor concesionari pot fi depuse până la data de 29 ianuarie. „Va urma o perioadă de clarificări, de discuţii asupra ofertelor, urmând ca în martie să avem o listă scurtă cu cinci constructori”, spun oficialii menţionaţi. Negocierile vor fi purtate cu fiecare dintre aceştia, iar în final va rămâne un singur constructor cu care se va semna contractul.

1,2 miliarde euro pentru 58 de kilometri

Valoarea estimată a lucrărilor de construcţie este cifrată la 5,32 miliarde lei (1,2 miliarde euro). Pe lângă recuperarea costurilor de construcţie,  viitorul conce­sionar va încasa pe parcursul perioadei în care va exploata autostrada sume care să-i acopere profitul, dobânzile plătite la bănci şi costurile cu întreţinerea. El va colecta taxa de autostradă şi, în funcţie de mecanismul financiar ales, ar putea primi de la stat o parte din cheltuielile sale neacoperite din taxa de autostradă.

Documentaţia de atribuire menţionează un tarif de 2,4 euro pentru parcurgerea autostrăzii. Acesta ar putea ajunge la 7,3 euro în cazul tirurilor. Taxarea autostrăzii ar reduce traficul cu 33%, a arătat un studiu făcut în 2007 de către firma britanică Hyder. Oricum, nivelul tarifului va fi stabilit de către viitorul concesionar.

Traseul propus de CNADNR este acelaşi ca şi cel sugerat la ultima tentativă de concesionare. Anume, autostrada va trebui să plece din Centura vest Ploieşti, dintr-un nod rutier în dreptul Rafinăriei Brazi. Apoi autostrada va merge pe versantul stâng sau drept a Văii Prahovei, până la intrarea în Predeal, de unde va pleca spre stânga, spre Râşnov, ajungând în vecinătatea localităţii Cristian. De aici Comarnic-Braşov ar trebui să facă teoretic joncţiunea cu Autostrada Transilvania.

În procedura de achiziţie vor fi primite doar firmele a căror cifră de afaceri medie pe perioada 2009-2011 a fost de minimum 1,3 miliarde lei, cu o lichiditate de cel puţin 70% (active circulante/datorii curente) şi care în ultimii cinci ani au derulat cel puţin un contract de concesiune. Preţul ofertei va conta în proporţie de 75%, iar pentru nivelul tehnic, calitativ, funcţional se va acorda diferenţa de punctaj. Tot zilele trecute CNADNR a publicat şi un anunţ similar de concesiune pentru Centura sud a Capitalei (cea cuprinsă la sud între autostrăzile A2 şi A1).   

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Visul Î.P.S. Ciolacu – Academia Catavencu

Î.P.S. Marcel Ciolacu… Nu, nu a trecut la cele bisericești. Î.P.S. înseamnă Întâiul Președinte Simigiu. Așadar, Î.P.S. Marcel Ciolacu a avut un vis....

Orice Geoană-și are nașul

Printre  atâtea știri care te fac să-ți plângi de milă, iată și una care dă speranțe. Un tânăr, David Leonard Bularca, născut în 2002, alege...

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...
Ultima oră
Pe aceeași temă