Statul român urmează să vândă în curând pachetele de acţiuni pe care le deţine la mai multe companii aflate parţial sau integral în proprietatea sa. Măsura, agreată cu Fondul Monetar Internaţional, este menită să crească lichidităţile aflate la dispoziţia Guvernului pentru demararea unor proiecte publice prioritare, dar şi să stopeze pierderile pe care multe dintre companiile aflate pe lista de privatizări le provoacă bugetului.
Deşi demersul este fără îndoială salutar, răspunsurile la două întrebări fundamentale vor indica şansele ca demersul statului român să fie un succes sau un eşec. Prima se referă la oportunitatea vânzării pachetelor de acţiuni într-un moment în care criza economică mondială a redus dramatic preţul achiziţiilor. Cea de-a doua vizeaza calitatea şi forţa investitorilor care vor prelua companiile scoase la vânzare.
Trebuie ele vândute acum, urgent, pe orice preţ şi oricui, doar ca să scăpăm de ele, chiar dacă sumele încasate în schimbul lor vor fi minuscule şi chiar dacă operaţiunea se va solda cu închiderea lor şi cu concedierea a mii sau zeci de mii de angajaţi?
În încercarea de a afla răspunsuri la aceste întrebări, nu ar fi rău dacă oficialii români ar analiza experienţa Poloniei în încercarea de a privatiza sectorul chimic.
De ce Polonia? Pentru că Polonia a reuşit prin politici ferme, dar şi înţelepte, să traverseze criza mondială fără scădere economică. În 2009, anul în care economia noastră s-a prăbuşit cu peste 7%, oficialii de la Varşovia anunţau o creştere de aproape 2%. Această performanţă, ca şi succesul fulminant al economiei poloneze în toată perioada care a urmat prăbuşirii comunismului, o recomandă ca pe un model de urmărit.
De ce sectorul chimic? Pentru că şi Polonia, deşi a fost scutită de „viziunea” unei Elene Ceauşescu, a avut de rezolvat moştenirea unei industrii de profil supra-dezvoltată. Soarta tuturor combinatelor petrochimice româneşti, a rafinăriei Arpechim, în special, dar şi intenţia de privatizare a combinatului Oltchim fac ca experienţa Poloniei în acest domeniu să fie cât se poate de relevantă. Un detaliu în plus: PCC, una dintre companiile care a încercat de trei ori, fără succes, să cumpere anumite companii poloneze din domeniul chimiei, este unul dintre acţionarii şi pretendenţii pentru privatizarea Oltchim.
Privatizare? Doar pentru preţul corect şi cu un investitor serios
Guvernul de la Varşovia încearcă de 15 ani să privatizeze marile sale combinate chimice. În total, nu mai puţin de 19 companii. Pentru a duce la bun sfârşit acest proces a fost înfiinţată şi o instituţie care să se ocupe special de acest proces – NAFTA Polonia. Deşi au existat şi poveşti de succes – obţinerea preţului dorit şi creşterea companiilor după transfer, nici până astăzi procesul de privatizare nu a fost încheiat, existând posibilitatea ca unele obiective care nu au fost vândute sa fie scoase la licitaţie, din nou, anul acesta.
Privatizarea a fost şi continuă să fie un demers extrem de complicat, cu negocieri întinse pe ani întregi, cu multe răsturnări de situaţie şi abandonuri, proceduri întrerupte, reluate şi iar întrerupte, dar în care dominantă a fost preocuparea statului polonez şi în special a Ministerului Trezoreriei, unic acţionar al NAFTA, de a obţine cel mai bun preţ posibil şi garanţii solide că noul proprietar este serios şi va dezvolta afacerea. De câte ori una sau ambele condiţii nu au fost îndeplinite, polonezii au preferat să amâne privatizarea, să susţină dezvoltarea şi rentabilizarea afacerii şi să o scoată din nou la vânzare, uneori şi câţiva ani mai târziu, atunci când condiţiile de piaţă promiteau un preţ mai bun şi interesul celor mai serioşi investitori. Pe scurt, au făcut-o cu calm, fără grabă, cu o viziune pe termen lung şi au rezistat impulsului de a-şi ceda proprietăţile la preţuri de nimic sau unor companii fără expertiză sau cu finanţare dubioasă.
Cum a ratat PCC, în 2006, cumpărarea combinatelor ZAK şi ZAT
Două runde de negocieri, una în 2006, cealaltă în 2010, reprezintă adevărate studii de caz asupra modului în care autorităţile de la Varşovia au abordat această provocare. În urmă cu cinci ani, după eşecul mai multor încercări de privatizare a două combinate chimice – Companiile de Azot Kedzierzyn (ZAK), şi Tarnow (ZAT), NAFTA Polonia a decis să le scoată încă o dată la vânzare, însă de această dată ca parte a unui grup numit „Marea Sinteză de Chimie”, alături de alte două combinate – Zachem SA şi Sarzyna SA.
Printre firmele interesate de achiziţie s-a numărat şi compania germană PCC, care are activităţi în domeniile chimic, energetic şi logistic. Firma deţinută în întregirme de cetăţeanul german de origine poloneză Waldemar Preussner mai încercase, în 2001, să cumpere combinatul ZAT, însă după ce statul polonez şi-a dat acordul, cumpărarea acţiunilor nu s-a finalizat deoarece un raport al investitorului susţinea ca situaţia financiară a combinatului este precară.
În 2006, grupul PCC era convins nu doar că ZAT a devenit în sfârşit o afacere bună, dar că şi ZAK este foarte atractiv. Ca urmare, oferta sa a determinat autorităţile poloneze să i le vândă pe amândouă. În acelaşi timp, Zachem SA şi Sarzyna SA au fost adjudecate de grupul polonez Ciech.
La 3 aprilie, PCC a semnat acordul de privatizare cu NAFTA Polonia, ZAK şi ZAT urmând a trece în proprietatea sa pentru 117 milioane de euro. Pentru parafarea acordului mai era nevoie însă de aprobările Consiliului de Miniştri şi ale Oficiului Concurenţei, avize considerate însă de mulţi ca fiind simple formalităţi. Surpriză, însă! Pe 20 aprilie 2006, în loc să primească aprobările finale pentru definitivarea tranzacţiei, aşa cum obţinuse grupul Ciech, PCC face obiectul unei interpelări dure în Parlament.
Mai mulţi senatori au pus la îndoială, în termeni foarte duri, forţa financiară a investitorului şi capacitatea acestuia de a administra o activitate de producţie chimică. În replica sa adresată Senatului, preşedintele PCC, Waldemar Preussner, a încercat să contracareze şi acuzaţiile potrivit cărora firma sa ar fi fost favorizată în procesul de privatizare dar şi că ar exista legături ascunse între PCC şi alte companii interesate să pătrundă pe piaţa poloneză sub camuflaj. „PCC AG nu a fost tratată preferenţial în raport cu ceilalţi ofertanţi… PCC AG este proprietatea mea, în exclusivitate şi oricine ar sugera altceva, ar dovedi lipsa de bună credinţă”, afirma Preusnner în scrisoarea trimisă lui Bogdan Boruszewicz, preşedintele Senatului Re-publicii Polone, în data de 24 mai 2006. În acel moment, decizia de vânzare a ZAK şi ZAT către PCC intrase deja în vizorul Camerei Superioare de Control (NIK), un organism aflat sub directa coordonare a Parlamentului, care verifică legalitatea procesului de privatizare.
Zaremba, un director acuzat de apartenenţa la serviciile de informaţii comuniste
Lucrurile s-au complicat şi mai tare pentru PCC când, în mijlocul disputei sale cu parlamentarii polonezi, directorul combinatului ZAK a fost demis de către NAFTA pentru activitatea sa ca înalt ofiţer al serviciilor de informaţii poloneze în perioada comunistă. Numele directorului: Wojciech Zaremba. Chiar dacă la mo-mentul respectiv între PCC şi Zaremba nu există o legătură directă, se pare că destituirea acestuia a fost de fapt o nouă lovitură dată de autorităţile poloneze firmei lui Preussner. Dovada: la câteva luni după debarcarea sa, Zaremba se alătură companiei PCC din poziţia de consultant exclusiv. În prezent, Wojciech Zaremba este reprezentantul PCC în România.
Finalul acestui episod a fost înfrângerea PCC. În octombrie 2006, privatizarea ZAK şi ZAT a fost anulată, în ciuda acordului pe care firma germană îl semnase în aprilie cu statul polonez. În replică, PCC declară într-un comunicat postat pe site-ul companiei că eşecul privatizării se datorează „unor motive politice şi naţionaliste ale noului guvern polonez”.
După eşecul vânzării ZAT şi ZAK, statul polonez s-a repliat, investind în continuare în modernizarea celor două combinate. În 2008, a scos pe bursă un pachet minoritar de acţiuni de la ZAT, păstrând însă controlul asupra pachetului majoritar. Infuzia de capital a fost binevenită, ajutând compania să depăşească problemele pricinuite de lipsa e finanţare şi să se dezvolte. Cu toate acestea, NAFTA nu a renunţat la intenţiile sale de privatizare astfel încât, în 2009, a scos din nou cele două combinate la vânzare.
PCC ratează din nou privatizarea, din cauza preţului mic oferit
După scandalurile din 2006, puţini analişti economici ar mai fi prezis că va exista o nouă negociere între guvernul polonez şi PCC. Şi cu toate acestea, ea a avut loc. PCC şi-a manifestat din nou interesul pentru a cumpăra cele două companii. Şi din nou, din poziţia de favorit. În 2010, guvernul polonez a anunţat că, după studierea tuturor ofertelor, a început negocierea cu o singură firmă: PCC. În scurt timp, aproape toate relatările de presă dădeau ca sigură încheierea tranzacţiei de această dată. Totuşi, cel mai important element al negocierilor, preţul, nu era tranşat. A urmat o serie de declaraţii prin care ambele părţi încercau să-şi apere poziţia. Polonezii au reafirmat ideea obţinerii unui preţ apropiat celui din 2006, chiar în condiţii de criză, în timp ce PCC susţinea că pretenţiile statului sunt nerealiste. După ce polonezii au făcut public faptul că aşteaptă ca PCC să plătească 100 milioane de euro în schimbul ZAK şi ZAT, compania germană s-a retras de la negocieri declarind că şi-a pierdut orice interes de a mai achiziţiona companii poloneze.
Astfel, în mai 2010, pri-vatizarea celor două mari com-binate a fost încă o dată blocată. Însă, din nou, statul polonez a refuzat să abandoneze şi având în vedere reuşita procesului de modernizare a ZAT, ca urmare a capitalizării obţinute după listarea pe bursă din 2008, a găsit o soluţie neaşteptată. ZAT a preluat pachetul majoritar de la ZAK şi a devenit cel mai mare grup petrochimic din Polonia, cu vânzări anuale de 800 milioane de euro.
A abandonat Polonia ideea de a le privatiza? Nu, însă timpul care va trece până ce acest lucru se va întâmpla nu este timp pierdut. Aşa cum nu a fost nici până acum. Pe parcursul celor zece ani de când se află pe lista privatizărilor, marile combinate chimice nu doar că nu au închis porţile, dar au suferit un proces continuu de capitalizare, restructurare şi modernizare.
În loc să le vândă la un preţ mic, doar ca să scape de ele, statul polonez a preferat să le ajute să-şi continue activitatea. Rezultatul: combinatele chi-mi-ce au devenit profitabile şi chiar s-au dezvoltat. Din acest motiv, la următoarea rundă de privatizare, care ar putea fi chiar anul acesta, Polonia are şanse reale să obţină pe ele chiar mai mulţi bani decât i s-a oferit prima oară şi, în plus, chiar de la un investitor mai mare decât PCC.
După ce în 2006, PCC semnase acordul de privatizare cu statul polonez pentru combinatele chimice ZAT şi ZAK, vânzarea a fost blocată în ultimul moment de către Consiliului de Miniştrii şi Oficiul Concurenţei.
O nouă încercare de privatizare a celor două combinate a eşuat în 2010 din cauza preţului mic oferit de grupul german.
