Solutia favorabila statului roman, pronuntata de Curtea Internationala de Arbitraj de pe langa Banca Mondiala, in procesul cu firma americana „Noble Ventures”, care a pretins compensatii de 353 milioane dolari pentru rezilierea contractului de privatizare a Combinatului Siderurgic Resita, reprezinta, fara indoiala, un bun certificat pentru Romania, care arata ca investitiile straine sunt garantate si ca atat regulile internationale in domeniu, cat si clauzele din contractele de privatizare si plasament sunt respectate.
Daca au existat cumva emotii in legatura cu sentinta arbitrajului international, explicatia n-ar putea fi decat aceea ca existau si lucruri despre care noi, platitorii, nu stiam si care creau vulnerabilitati pentru partea romana. Pentru ca, sa fie clar, daca era sa fie platite compensatiile cerute de firma americana, noi toti, prin bugetul de stat, eram cei care achitau factura, si nu cei vinovati de esecul privatizarii. Ceea ce stiam noi, platitorii, era ca, in ce priveste privatizarea CSR, lucrurile nu au fost tocmai in regula, dar in ce priveste rezilierea contractului de privatizare, aceasta era perfect justificata, determinata fiind de nerespectarea de catre firma americana a angajamentelor asumate prin contractul de privatizare. Or, la sediul din Washington al Curtii Internationale de Arbitraj urma sa fie judecata nu privatizarea, ci rezilierea privatizarii.
Itele privatizarii CSR au fost prea incurcate pentru ca aceasta sa nu fie, pana la urma, un esec. „Noble Ventures” nu era un nume in domeniu, ci doar o companie de consultanta care, hodoronc-tronc, s-a trezit sa ia in administrare un combinat siderurgic! Din start nu se putea profila decat un esec. Goana dupa privatizare cu orice pret a fost principalul vinovat. Restul constituie detalii. FPS – care, ca autoritatea a statului in domeniul privatizarii la vremea respectiva, a negociat contractul de privatizare – nu era imputernicit sa si acorde facilitatile financiare si fiscale convenite, a caror atribuire era de competenta guvernului. Cabinetul Isarescu, aflat in functie la acea data, a tergiversat aprobarea si, intervenind alegerile din 2000, chestiunea a ajuns pe masa Guvernului Nastase, care nu avusese vreo legatura cu problema. Pana la urma, acesta a acordat facilitatile, numai ca, intre timp, „Noble Ventures”, care nu urmarise prin preluarea CSR decat sa obtina niste contracte din finantari americane in reconstructia Iugoslaviei imediat dupa terminarea razboiului, pierduse momentul din cauza tergiversarilor si, ca atare nemaifiind interesata, a inceput sa puna bete in roate neplatind salarii si oricum nefacand investitiile promise. Era evident ca forta mana partii romane. Aceasta, sub presiunea sindicatelor, a cedat si a reziliat contractul de privatizare catre „Noble Ventures”. Se pare ca prevederile contractului nu prea erau insa „beton” pentru partea romana, astfel incat firma americana n-a ezitat sa se arunce prin tribunale straine dupa compensatii din partea statului roman pentru ceea ce a numit „nationalizarea” suferita.
Ca lucrurile nu au fost tocmai in regula in contractul propriu-zis de privatizare – cel putin sub aspectul claritatii clauzelor – o dovedeste si faptul ca sentinta Curtii de la Washington a fost favorabila statului roman doar in ce priveste respingerea pretentiilor de compensatii ale firmei „Noble Ventures”. Caci altfel Curtea a decis ca, in privinta cheltuielilor arbitrale, acestea sa fie impartite intre cei in litigiu. Ceea ce pentru partea romana reprezinta vreo 11 milioane dolari, ce ar trebui sa le plateasca nu statul (adica noi, contribuabilii), ci cei ce se fac vinovati de clauzele neclare din contractul de privatizare.
Talcul sentintei favorabile statului roman in afacerea „Noble Ventures” este mult mai complex decat apare la prima vedere. In general, deciziile arbitrale in litigii internationale sunt concesive cu pozitiile firmelor, dar extrem de intransigente cu pozitiile statelor, in ideea apararii liberei concurente si proprietatii private. In litigiul dintre statul roman si firma „Noble Ventures”, judecatorii de la Washington (un german, un britanic si un francez) nu s-au gandit de fapt la cata dreptate are statul roman, ci mai degraba la cine este, ce a facut si cum s-a comportat firma „Noble Ventures”. Si probabil „Noble Ventures” a iesit extrem de prost la acest examen. Sa nu ne ferim sa spune clar ca, in situatii limita, capitalul international are intelepciunea sa nu ezite a incalca regula obisnuita, pentru a-si pazi pielea. In fond, si-ar pierde orice credibilitate daca ar da mereu dreptate firmelor si ar face-o chiar de oaie daca s-ar apuca sa-i hirotoniseasca pe pungasi sau pe te miri cine numai pentru ca se dau capitalisti si, inca si mai si, capitalisti americani. Sa nu ne amagim! La Washington nu noi am castigat, ci „Noble Ventures” a pierdut! Atentie, de aceea, cu cine ne inhaitam, caci s-ar putea ca ulciorul sa nu mearga de mai multe ori la apa!
La Washington, nu statul roman a castigat, ci a pierdut „Noble Ventures”
