» Rezerva de 26,22 miliarde euro acopera 5,4 luni de importuri.
» O cincime din rezerve reprezinta banii bancilor.
Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei (BNR) au coborat in decembrie cu un miliard de euro, pana la 26,22 miliarde euro, in special pe fondul intaririi euro in raport cu dolarul american si lira sterlina. Astfel, componentele in dolari si lire sterline ale rezervei valutare s-au diminuat cu 974 milioane euro doar din aprecierea euro fata de dolar (cu 9,8%) si fata de lira sterlina (cu 16,3%). Banca centrala pastreaza o treime (32,55%) din rezervele sale valutare in dolari americani, deoarece o mare parte din importuri, in special cele energetice, se ramburseaza in moneda americana. In decembrie au fost intrari de 1,588 miliarde euro si iesiri de 2,596 miliarde euro (incluzand 974 milioane euro din diferenta de curs mentionata). Totodata, platile scadente in decembrie in contul datoriei publice externe garantate de stat au fost de 85 milioane euro.
Fara a lua in calcul aprecierea euro si platile in contul datoriei publice, rezervele valutare au urcat cu 51 milioane euro, cel mai probabil datorita cresterii rezervelor minime obligatorii, spun analistii. "Singurul lucru demn de mentionat este reevaluarea rezervelor in functie de deprecierea dolarului. Probabil au avut loc si cresteri ale rezervelor minime obligatorii (RMO)", a declarat Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank.
La sfarsitul lunii noiembrie, depozitele in valuta la bancile romanesti erau in echivalent de 49,5 miliarde lei (13,1 miliarde euro), ceea ce inseamna ca 5,235 miliarde euro (40%) reprezentau rezervele minime obligatorii la BNR.
Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar valoarea acesteia, in functie de cotatiile internationale, a ajuns la 2,05 miliarde euro.
In total, rezervele internationale (de aur si valuta) ale Romaniei au ajuns la sfarsitul lunii decembrie la 28,27 miliarde euro, echivalentul a 5,4 luni de importuri. "Indicatorul este foarte mare in comparatie cu alte tari. Asigurarea a 5,4 luni de importuri din rezervele internationale reprezinta o situatie mai mult decat confortabila. In general, se recomanda ca acest indicator sa fie putin mai mare de 2", a adaugat Dumitru. Chiar daca aproape o cincime din rezervele valutare apartine bancilor (RMO), statul poate miza pe acesti bani, deoarece acestia se afla in conturile BNR si functioneaza ca si depozitele atrase de bancile comerciale (pe baza carora se acorda credite), spune economistul Raiffeisen Bank.