9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIniţiativa "Viena 2": Coaliţie bănci-autorităţi pentu prevenirea unei crize a creditelor

Iniţiativa „Viena 2”: Coaliţie bănci-autorităţi pentu prevenirea unei crize a creditelor

Pentru a limita riscul declanşării unei crize a creditelor, în urma măsurilor necesare pentru a se adapta noilor reguli de capital, băncile din Europa de Vest cu operaţiuni în estul continentului trebuie să lucreze împreună cu autorităţile europene, potrivit grupului Iniţiativa de la Viena.

Grupul a fost creat la începutul anului 2009, pentru a preveni eventuale retrageri masive de capital de pe pieţele est-europene în urma crizei financiare mondiale declanşată de falimentul Lehman Brothers Holdings.

Rolul autorităţilor de reglementare

La începutul săptămânii, grupul de oficiali şi bacheri (redenumit „Iniţiativa Viena 2″) a fost din nou convocat în încercarea de a limita riscul unei crize în Europa Centrală şi de Est.

În 2009, când a fost înfiinţat grupul de la Viena, acesta a fost bazat pe angajamentul voluntar al băncilor, iar în prezent, se pare că totul se concentrează pe autorităţile de reglementare, potrivit jurnaliştilor de New York Times.

Băncile din zona euro alimentează 80 la sută din necesarul de finanţare în Europa emergentă, care include ţări precum Polonia şi Ungaria, dar şi Turcia. Asta înseamnă că problemele care apar la băncilor din zona euro, se pot propaga rapid spre est.

Numai în trimestrul al treilea din 2011, băncile vestice au dirijat în regiune 35 de miliarde de dolari. Astfel, un deficit de credit ar submina creşterea economică într-un moment în care, ţări precum România sunt încă în recuperare după parcurgerea unei crize profunde.

Susţinere pentru creştere economică

„Oficialii prezenţi şi reprezentanţii băncilor din sectorul privat au convenit asupra unor principii pentru evitarea dezintermedierii dezordonate în Europa emergentă. Grupurile bancare active în regiune, autorităţile naţionale şi cele europene ar trebui să coopereze strâns pentru a menţine condiţiile de credit adecvate creşterii economice sustenabile”, se arată într-un comunicat al grupului, distribuit marţi seara de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Fondul Monetar Internaţional.

FMI, BERD, Banca Mondială şi BEI au cheltuit 42 miliarde de dolari din 2010 pentru a sprijini afacerile şi băncile Europei de Est.

Instituţiile europene ar trebui să-şi asume un rol central de supraveghere şi coordonare, iar instituţiile financiare internaţionale, precum BERD şi FMI, ar trebui să sprijine aplicarea acestor principii, se mai menţionează în comunicat.

Analistul economic Florin Câţu apreciază că deşi încă nu au definitivate toate aspectele ale cooperării dintre autorităţi şi bănci în cadrului grupului de la Viena, este de aşteptat ca noul acord să fie unul mai relaxat decât în 2009.


 


Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Ce materiale de construcție sunt necesare pentru un sistem de conducte fiabil

Pentru a construi un sistem de conducte fiabil, alegerea materialelor depinde de aplicație (transport apă, gaze, lichide industriale, canalizare etc.), condițiile de operare (presiune,...
Ultima oră
Pe aceeași temă