5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăInflatie sau deficit extern?

Inflatie sau deficit extern?

Decizia Bancii Nationale de a reduce dobanda de politica monetara, dupa ce cu numai o luna inainte deja o scazuse simtitor – astfel incat aceasta a ajuns cu 1,25 puncte procentuale mai jos –, i-a surprins pe multi. A surprins pe buna dreptate, daca se are in vedere declarata preocupare numarul 1 a Bancii Nationale, care este inflatia. Oricat ar fi scazut inflatia, nivelul acesteia, tinand cont nu numai de stadiul economiei, dar si de conjunctura ei, nu poate fi considerat batut in cuie si cu atat mai putin ca indreptandu-se de acum incolo doar in jos. Dimpotriva, inflatia se poate oricand reinflama.
Ca atare, ar aparea normal, daca numai inflatia este cea urmarita in obiectiv, ca haturile ce o tin sa nu fie slabite. Or, in general, o reducere a dobanzilor nu ajuta la tinerea in chingi a inflatiei. Dimpotriva!
Mai mult, in situatia specifica din economie in prezent, s-ar putea ca efectul inflationist al reducerii dobanzilor sa fie sever, luand in considerare contributia masiva a aprecierii leului la temperarea inflatiei.
Banca Nationala stie mai bine decat oricine ca dezinflatia din Romania a fost realizata in ultimul timp, intr-o masura disproportionat de mare, pe seama aprecierii leului, cu consecinta adancirii periculoase a deficitului extern, deci cu un pret imens, extrem de costisitor pentru viitorul economiei.
Asa ca, surprinzatoare sau nu pentru unii, decizia BNR nu poate fi apreciata ca fiind luata cumva in necunostinta de cauza sau eventual ca expresie a situatiei incurcate in care se gaseste realmente Banca Nationala, cu atat mai mult cu cat de la executivul guvernamental nu vine nici un ajutor, ci, dimpotriva, numai actiuni care complica rau situatia.
Spre deosebire de alte pareri, decizia BNR nu reprezinta un fel de pierdere a busolei, ci incearca atingerea unei tinte precise. si, tinand cont de natura acesteia, se dovedeste o decizie responsabila.
Realitatea este ca, in conditiile aproape apocaliptice din deficitul extern, a venit vremea unei alegeri intre inflatie si deficitul extern, cel putin in masura in care nu se mai poate accepta, devenind deosebit de riscanta, realizarea pe mai departe a dezinflatiei pe seama aprecierii leului si deci a adancirii in continuare a deficitului extern.
BNR pare sa se fi hotarat intr-o atare directie. si, daca este asa, bine face! BNR pastreaza nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii si astfel tine cat de cat in chingi creditul, pentru ca acesta sa nu inflameze si mai mult consumul si importurile. Caci, din cauza costului rezervelor minime obligatorii, creditul va ramane inca scump. si BNR spera, prin reducerea dobanzii de politica monetara, sa determine totusi o anumita scadere a dobanzilor macar la depozite, ceea ce in principiu ar avea ca efect descurajarea intrarilor de capitaluri speculative, atrase tocmai de remunerarile inalte de pe piata romaneasca. Or, intrarile de capitaluri speculative sunt tocmai cele care, in ultima instanta, imping leul in sus, in ciuda situatiei dezastruoase din contul curent extern, care ar trebui sa-l traga in jos.
Jocul este insa pe muchie de cutit. Marja de manevra este ingusta si BNR are, din pacate, numai adversari in domeniu. Bancile comerciale – toate straine – au interese strict contrare strategiei Bancii Nationale. Iar capitalurile speculative straine mai au destul loc de instabilizat leul. Cel mai mare adversar ramane insa guvernul, care nu are un program pe care sa-l respecte, de cheltuire a banului public. Noroc cu Institutul National de Statistica – singurul aliat al BNR – care, chiar si cand guvernul a cheltuit intempestiv intr-o singura luna echivalentul a peste 3 miliarde euro, ceea ce ar trebui sa reinflameze trendul inflationist, a "scos" o inflatie curata, curata, aproape in usor regres!
Unde nimeni nu poate insa face nimic este in materie de economisire interna. Aceasta va primi o noua lovitura, prin foarte probabila scadere a dobanzilor la depozite. N-ar fi prima data cand interese pe termen lung sunt sacrificate pentru interese pe termen scurt. Macar insa ca, prin masurile adoptate, sa se puna o stavila aprecierii artificiale a leului si deci degradarii provocate a deficitului extern!

Cele mai citite

Bitcoin atinge un nou record și se apropie de 100.000 de dolari

Bitcoin a stabilit un nou record de preț, apropiindu-se rapid de pragul de 100.000 de dolari, în urma unei creșteri spectaculoase alimentate de așteptările...

Inspectorii ANAF vor fi premiați din sumele pe care le confiscă

Inspectorii ANAF vor încasa prime cât trei salarii de bază pentru ”performanțe excepționale”, care înseamnă constatări stabilite și încasate de cel puțin 10 milioane...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă