» Preturile de consum au urcat in noiembrie cu 0,67% fata de luna anterioara, peste asteptarile analistilor, in special, pe fondul unei noi cresteri de preturi la tigari si al unor scumpiri sezoniere la alimente, astfel ca inflatia anuala s-a accentuat la 4,65%, de la 4,3% in octombrie.
Inflatia lunara din noiembrie, de 0,67%, a fost generata, in special, de scumpirea cu 1,11% a marfurilor nealimentare, in vreme ce preturile produselor alimentare au urcat cu 0,41%, iar tarifele la servicii s-au majorat cu 0,14%, potrivit Institutului National de Statistica (INS). Din grupa marfurilor nealimentare, cele mai importante scumpiri s-au inregistrat la tigari (cu 5,5%) si la combustibili (cu 1,7%).
"Inflatia din noiembrie a fost mai mare decat asteptarile, cel mai mare impact venind dinspre tigari. Producatorii de tigari au apelat la o scumpire in trepte in ultimele trei luni din an pentru a evita un soc in ianuarie prin noul nivel al accizei la tutun", spune Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania.
In grupa produselor alimentare s-au inregistrat scumpiri sezoniere, cel mai mult urcand preturile la oua (7,5%), fructe proaspete (2,3%) si legume (1,9%). De la inceputul anului, preturile la alimente au stagnat, in timp ce serviciile si produsele nealimentare s-au scumpit cu 7,1%.
"E aproape imposibil ca BNR sa-si mai atinga tinta la finele anului, pentru ca ar insemna sa avem o inflatie lunara de doar 0,1% in decembrie. E putin probabil, pentru ca vom avea noi scumpiri la tigari si alte scumpiri sezoniere, la fel ca in noiembrie", explica Nicolaie Chidesciuc, economistul-sef al ING Bank Romania.
Ambii economisti estimeaza o inflatie in jur de 4,7% la finele anului si spun ca banca centrala nu va opera o noua reducere a dobanzii-cheie decat dupa stingerea crizei politice. "BNR va taia dobanda doar dupa ce vom avea un guvern care se va cupla la conditiile acordului cu FMI. Pana in iunie cred ca inflatia va cobori sub 4%", spune Dumitru.
"Ce e mai trist e ca inflatia este jos de tot in multe tari, cu mult sub tinta bancilor centrale, iar noi nici acum nu ne-am incadrat. Sunt probleme structurale la nivelul economiei, generate de situatii de cvasimonopol si, in acelasi timp, si de o exigenta scazuta a consumatorului care nu are dezvoltat acel simt de a refuza plata pentru bunuri sau servicii prea scumpe. In acest fel, capacitatea de control a BNR asupra preturilor este destul de limitata. Nu se reflecta mai nicaieri scaderea cererii. Acesta e un motiv in plus ca BNR sa nu taie prea curand dobanda-cheie, coroborat cu faptul ca sunt incertitudini politice si in ianuarie. Dupa stingerea crizei politice e posibil ca BNR sa reia reducerile dobanzii-cheie, dar nu mai jos de 6,75%, pentru ca exista riscul ca inflatia sa urce in a doua parte a anului 2010", afirma Chidesciuc.